Instantele economice au fost lichidate. O decizie in acest sens a fost luata cu votul unanim al deputatulilor din Alianta. Chiar si asa, documentul a fost votat in urma unui schimb dur de replici dintre parlamentari.

Cel mai galagios a fost liderul liberal Mihai Ghimpu. El s-a aratat nemultimit ca presedintii si vicepresedintii instantelor economice ar urma sa-si pastreze salariile dupa ce institutia va fi lichidata. 

Dupa ce au luat o pauza, deputatii au votat unanim documentul, tinandu-se  cont de toate propunerile facute.  Nu inainte, insa, ca liberalii si liberal-democratii sa se certe iar.  Asta dupa ce liderul fractiunii liberal-democrate a propus ca deputatii sa voteze nominal. 

Dupa ce liderii de fractiune au anuntat ca nimeni nu e impotriva, liberal-democratii si-au retras propunerea. Documentul, care mai prevede si lichidarea Judecatoriei Militare, va intra in vigoare odata cu publicarea lui in Monitorul Oficial, iar dupa 6 luni instantele economice si militare isi vor inceta activitatea. Aceasta lege a starnit dispute mari in cadrul aliantei, liberal-democratii lasand sa se inteleaga ca unii colegi din AIE nu doresc reforma in justitie. Anul trecut aceasta lege nu a trecut in parlament dupa ce doi deputati din AIE, un AMN-ist si un democrat, au votat impotriva. Discutiile pe marginea legii privind demonopolizarea metalelor feroase, subiect care de asemenea a starnit disensiuni in cadrul aliantei, a fost amanat pentru sedinta urmatoare.