Curtea Suprema de Justitie a respins cererea inaintata de catre avocatul lui Ilan Sor, privind stramutarea judecarii cauzei penale la o alta instanta egala in grad, ca fiind neintemeiata.
"Respinge cererea inaintata de catre avocatul Balan Iulian in numele inculpatului Sor Ilan, privind stramutarea judecarii cauzei penale in privinta lui Sor Ilan, invinuit de comiterea infractiunilor prevazute de art. 190 alin. (5), 243 alin. (3) lit. b) Cod penal, la o alta instanta egala in grad, ca fiind neintemeiata. Incheierea este irevocabila, pronuntata integral la 15 iunie 2021", se arata in decizia Curtii Supreme de Justitie.
Ilan Sor a anuntat ca a trimis la Procuratura, Banca Nationala si Ministerul Finatelor scrisori cu privire la intentia sa de a intoarce in bugetul statului banii care i se imputa in proces. Sor, condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare, a mai declarat ca este gata sa participe fizic la sedintele de judecata doar daca ii va fi anulata masura de arest preventiv, pe care el o considera ilegala.
Ilan Sor a fugit din tara in vara anului 2019 odata cu Vlad Plahotniuc. Acesta a fost dat in cautare internationala, iar conform ultimelor informatii confirmate de seful Interpol s-ar afla in Israel. In toamna anului trecut Marina Tauber a declarat ca Sor e in tara. Atunci PRO TV a solicitat informatii de la Politia de frontiera despre data cand ultima data acesta a trecut frontiera, dar ni s-a comunicat ca aceste date nu pot fi dezvaluite intrucat ar avea caracter personal.


