Ghimpi in cadrul Biroului Permanent al Parlamentului. Totul din cauza lipsei de la sedinta a comunistilor si liberal-democratilor. Absenta ultimilor l-a infuriat pe presedintele legislativului. Chiar si in minoritate, conducerea Parlamentului a aprobat cateva decizii. Astfel, declaratia de independenta restabilita va fi pastrata in trezoreria Bancii Nationale, iar insignele deputatilor vor costa de patru ori mai putin decat pana acum.


Dupa ce a dat mai multe telefoane si si-a asteptat colegii in zadar, Mihai Ghimpu a inceput sedinta. Nu inainte de a se interesa in mod special de ce lipsesc cei de la PLDM.

Raspunsul a venit de la Veaceslav Ionita, colegul de partid al lui Mihai Godea.

Jurnalistii au asistat la aprobarea a doar trei decizii, dupa care au fost invitati sa iasa. Astfel, Biroul permanent a decis ca declaratia de independenta restabilita se va pastra in trezoreria Bancii Nationale si ca insignele deputatilor din noul Parlament vor costa 200 si nu 800 de lei, ca pana acum.  Acestea nu vor mai fi poleite cu argint, iar masura va duce la economii in bugetul legislativului. Deputatii au continuat discutiile cu usile inchise.

Mihai Ghimpu asa si nu a iesit in fata presei, plecand pe usa din spate a salii de sedinte de la Ministerul Agriculturii.