Fostul ministru al Dezvoltarii Informationale, Vladimir Molojen, este cercetat penal pentru abuz si neglijenta in serviciu. El este acuzat de procurori ca in perioada in care a fost director la Registru si ministru a cheltuit peste 2 milioane si jumatate de lei pentru publicitate. Cel mai grav este ca firma care presta aceste servicii apartine fiului si sotiei lui Vladimir Molojen.


Potrivit procurorilor, ilegalitatile au inceput inca din 2006 pe cand Vladimir Molojen detinea functia de ministru al Dezvoltarii Informationale. Seful de la Registru, Anatolie Gumeniuc, a incheiat contracte pentru publicitate stradala cu o firma ce apartinea fiului si sotiei lui Vladimir Molojen. Timp de doi ani, Registru a platit aproape un milion de lei pentru aceste servicii inutile, spun procurorii.

Apoi, in 2008, cand Vladimir Molojen, a devenit sef la Registru aceste contracte erau reinnoite. Astfel, din 2008 pana in 2011, in contul firmei sotiei au fost transferati peste 2, 5 milioane de lei din banii statului.

Potrivit procurorilor, intreprinderea Registru nu a efectuat nici un tender pentru a selectat firma. In acest fel, procurorii au intentat doua cauze penale pe numele fostului ministru al Dezvoltarii Informationale. El este acuzat de abuz si neglijenta in serviciu. Si fostul sef de la Registru, Anatol Gumeniuc, este cercetat pentru neglijenta in serviciu. Cei doi nu au comentat, deocamdata, acuzatiile.

Acum o luna si Curtea de Conturi a depistat nereguli la intreprinderea de Stat Registru. Astfel, potrivit unui raport, in perioada 2009-2010 au fost cheltuiti nejustificat 18 milioane de lei. 7 dintre acestea au fost folosite pentru sporuri ilegale la salarii, iar restul pentru intretinerea masinilor de serviciu. Nici atunci, fostul director de la Registru nu a fost prezent la sedinta pentru a da explicatii.