Reintegrarea pașnică a Republicii Moldova și sprijinul acordat locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului s-au aflat în centrul discuțiilor dintre Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann.
În cadrul întrevederii, premierul a apreciat rolul constant al Misiunii OSCE în facilitarea dialogului și în promovarea măsurilor menite să apropie cele două maluri ale Nistrului. Alexandru Munteanu a subliniat importanța cooperării cu partenerii internaționali pentru avansarea procesului de reintegrare în mod pașnic și durabil.
Discuțiile au vizat și inițiativele Guvernului orientate spre îmbunătățirea condițiilor de trai ale oamenilor din regiunea transnistreană. Printre acestea se numără extinderea accesului la educație, dezvoltarea serviciilor medicale, precum și stimularea oportunităților economice pentru locuitorii din stânga Nistrului.

