In urma emisiunii suplimentare inchise de actiuni ce a avut loc pe 29 august, cota statului in capitalul BEM s-a diminuat de la 56% la 33,3% plus o actiune. Expertii vorbesc despre o privatizare ascunsa a bancii, scrie Adevarul.

De vinerea trecuta, Guvernul nu mai este actionar majoritar la Banca de Economii a Moldovei (BEM). Si asta dupa ce autoritatile statului au decis sa nu participe la emisia suplimentara de actiuni din 29 august pentru majorarea capitalului BEM cu peste 80 de milioane de lei.

Mihai Hâncu, reprezentatul statului în Consiliul de administratie al BEM, a confirmat informatia, dar a refuzat s-o comenteze. „Adresati-va la banca sau proprietarului pentru comentarii“,  ne-a sugerat liderul sindical.

„Actionarii privati, care acum vor fi în majoritate, s-au angajat ca într-un termen scurt sa aloce sumele necesare pentru capitalizarea si dezvoltarea Bancii de Economii, astfel încât aceasta sa revina la o activitate normala si profitabila“, a adaugat guvernatorul BNM, Dorin Dragutanu.

Boris Harea, consultant pentru comunicare la Ministerul Finantelor (institutie ce administreaza pachetul statului de la Banca de Economii), ne-a spus ca ministerul se abtine de la comentarii.

Statul n-a gasit bani

Potrivit unor surse din cadrul Guvernului, în conditiile în care bugetul de stat nu dispune de bani, Cabinetul de Ministri a considerat ca solutia cea mai buna pentru a salva Banca de Economii este sa nu participe la emisiunea suplimentara de actiuni din 29 august si sa cedeze controlul asupra institutiei actionarilor minoritari.

Ministerul Finantelor a prezentat o astfel de propunere unei comisii speciale privind administrarea proprietatii publice din cadrul Ministerului Economiei. Propunerile au fost însotite de un studiu de fezabilitate, elaborat de un grup de experti, care la fel ar fi recomandat o astfel de solutie. În consecinta, în urma emisiunii suplimentare de actiuni din 29 august, cota statului s-a diminuat de la 56% la doar 33,3% plus o actiune.

„Chiar daca statul a pierdut pachetul de control, el a ramas cu cel de blocaj. Fara acordul statului, adunarea actionarilor nu poate adopta decizii importante pentru BEM“, ne-a explicat guvernatorul Bancii Nationale. 

„Nu e cea mai buna solutie!“

Adrian Lupusor, directorul executiv al Centrului Expert-Grup, considera ca solutia aleasa de autoritati nu este cea mai reusita, dar alta mai buna nu a fost identificata.

În acelasi timp, Lupusor sustine ca statului îi va fi greu sa gaseasca un investitor strategic pentru pachetul de 33% plus o actiune. „Nu mai este un pachet de control si nu-i va permite investitorului sa administreze banca si sa o dezvolte asa cum crede el“, a constatat expertul. Totodata, Lupusor crede ca un lucru pozitiv ar fi daca noii proprietari vor investi resursele necesare în dezvoltarea bancii, care continua sa se afle într-o situatie destul de dificila.

Continuarea articolului pe Adevarul.md