Posturile de televiziune CNN, MSNBC si CBS au anuntat ca Barack Obama a fost reales presedinte al SUA, depasind pragul de 270 de voturi din partea "marilor electori", necesar pentru a-l invinge pe rivalul sau republican Mitt Romney.

Barack Obama, Chicago, primul discurs dupa alegeri: "Sarcina noastra de-a perfectiona natiunea merge mai departe datorita voua. Suntem o familie, ne ridicam impreuna ca o natiune. La aceste alegeri, voi, poporul american, ne aratati ca in ciuda timpurilor grele prin care am trecut, ne-am ridicat. Lucrurile bune urmeaza sa se intample. Multumesc fiecarui american care a participat la aceste alegeri. L-am felicitat pe Romney pentru aceasta campanie solicitanta. Am luptat amandoi pentru ca iubim tara asta. Il aplaud pe Mitt Romney pentru ceea ce a facut. Intentionez sa colaborez cu el pentru ca tara noastra sa mearga inainte", a spus Obama.

"Vreau sa multumesc si celui mai bun vicepresedinte, Joe Biden. Nu as fi omul care sunt acum daca acum 20 de ani Michelle nu s-ar fi casatorit cu mine. Michelle, te iubesc azi mai mult ca niciodata", a continuat presedintele reales al SUA.

"Cei mai multi dintre noi vrem ca copiii nostri sa creasca intr-o tara cu cele mai bune scoli, intr-o tara sigura si respectata. O natiune aparata de cei mai buni militari cunoscuti de aceasta lume, dar si o tara increzatoare, o America generoasa, toleranta, deschis imigrantilor", a continuat Obama.

Presedintele Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, s-a declarat "foarte bucuros", miercuri, de realegerea presedintelui Barack Obama.

"Foarte bucuros de realegerea presedintelui Obama", a scris Van Rompuy in olandeza pe contul sau de Twitter, inainte de alte doua mesaje in olandeza si franceza: "Bucuros de alegerea presedintelui Obama".

 Presedintele democrat in exercitiu Barack Obama a obtinut 303 mandate de "mari electori", iar adversarul sau republican Mitt Romney 203, potrivit unor estimari difuzate de posturile americane de televiziune.