Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei au fost amânate din nou, după ce Curtea de Apel Sud, cu sediul la Cahul a suspendat deciziile prin care Adunarea Populară stabilise data scrutinului pentru 21 iunie. Hotărârea a fost luată la cererea Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat din Comrat. Deputații Adunării Populare acuză autoritățile centrale că ar încerca să saboteze alegerile pentru legislativul local. În timp ce experții care monitorizează situația din regiune susțini că aleșii de la Comrat au creat un blocaj artificial.
Decizia Curții de Apel Sud, care poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile, a fost una previzibilă având în vedere că anterior instanța de judecată a anulat hotărârile Adunării cu privire la constituirea Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei, întrucât Codul Electoral prevede existența Consiliului Electoral Central al Găgăuziei.
Ștefan BEJAN, EXPERT WATCHDOG.MD: „Adunarea Populară Găgăuză a avut la dispoziție doi ani pentru a face modificările în legislația regională. Lucru pe care nu l-au făcut.”
Nicolae PANFIL, ȘEFUL MISIUNII PROMO-LEX: „Este un organ inexistent conform legislației naționale. Hotărârile lor nu trebuie să fie pe contrasens cu legislația națională. Respectiv Cancelaria de Stat, biroul de la Comrat a atacat iarăși în instața de judecată aceste hotărâri ale Adunării Populare, care de această dată au fost suspendate.”
Șeful Biroului Cancelariei de Stat din Comrat spune că sesizarea a fost depusă din cauza prevederilor noului Cod Electoral care a intrat în vigoare în anul 2023, care spune clar că instituția care poate organiza alegerile în autonomie trebuie să fie Consiliul Electoral din Autonomia Găgăuză.
Serghei CERNEV, ȘEFUL BIROULUI CANCELARIEI DE STAT DIN COMRAT: „Această modificare legislativă nu a fost făcută. Din cauza că așa instituție nu există, aceste alegeri nu vor fi validate, pentru că nu au fost ogranizate de o instituție legală.”
Pentru că mandatul Adunării populare din Autonomie a expirat în noiembrie 2025, deputații de acolo nu mai pot face modificări în legislație.
Ștefan BEJAN, EXPERT WATCHDOG.MD: „Ceea ce înseamnă că nu mai pot emite niște hotărâri care să fie conforme cu legea. Este o situație de blocaj, în care deputații Adunării Naționale singuri s-au băgat și acum singura soluție este ca Comisia Electorală Centrală de la Chișinău să organizeze aceste alegeri.”
Ministerul Justiției a sesizat Curtea Constituțională pentru a clarifica cadrul legal și delimitarea competențelor în organizarea alegerilor din autonomie.
Ștefan BEJAN, EXPERT WATCHDOG.MD: „În cazul în care decizia Curții Constituționale va fi în favoarea Ministerului Justiției, pur și simplu CEC de la Chișinău va forma un Consiliu Electoral Central și acel Consiliu Electoral Central al Găgăuziei va organiza alegerile pentru Adunarea Populară.”
Directorul portalului Nokta.md, publicație din regiune spune că decizia Curții Constituționale ar putea depăși acest blocaj.
Mihail SIRKELI, DIRECTORUL PORTALULUI NOKTA.MD: „Până atunci noi nu cred că vom putea organiza alegeri. Aceste lucru trebuie de înțeles de Adunarea Populară, dar ei știind că este sesizarea au mers mai departe. Eu personal nu văd motive ca CC să nu accepte motivația și poziția ministerului Justiției. Mai ales că am avut multe situații când Autonomia nu este în stare să asigure alegeri libere și corecte.”
Între timp, cei din Adunarea Populară vin cu acuzații, afirmând că Guvernarea de la Chișinău încearcă să le saboteze alegerile și activitatea. Am solicitat o reacție din partea reprezentanților Guvernului, dar ni s-a spus că vor reveni. Aceste declarații de la Comrat sunt văzute de experți drept o parte din plan asta pentru că pe lângă aspectele juridice în toată disputa rămâne și miza politică.
Ștefan BEJAN, EXPERT WATCHDOG.MD: „E clar că o bună parte din deputații Adunării Populare nu vor mai putea candida conform acestor noi prevederi sau pur și simplu nu vor putea câștiga un nou mandat.”
Iar ce ține de data alegerilor, situația este și mai incertă.
Ștefan BEJAN, EXPERT WATCHDOG.MD: „Totul depinde foarte mult de decizia Curții Constituționale. Ori CC are la dispoziție 6 luni pentru a se pronunța. Dacă se va pronunța mai devreme în regim de urgență atunci alegerile pot avea loc în toamnă, dacă nu abia în 2027.”
Criza privind organizarea alegerilor în Găgăuzia durează de mai bine de un an.. Inițial, alegerile urmau să aibă loc pe 16 noiembrie 2025, apoi au fost reprogramate pentru 22 martie 2026, iar ulterior pentru 21 iunie 2026. Ambele date au fost anulate prin decizii judecătorești succesive.

