Cetatenii Republicii Moldova isi vor alege presedintele pe 1 noiembrie. Actualul presedinte filo-rus, Igor Dodon, spera ca va obtine un nou mandat in urma confruntarii cu o opozitie fractionata, formata din pro-europeni, partizani ai unirii cu Romania si exponenti ai categoriei de oameni de afaceri/infractori/politicieni din spatiul ex-sovietic.
Rusia arata un interes destul de mare pentru alegeri, iar o serie de naratiuni false publicate de presa de la Chisinau cauta sa acrediteze ideea ca Occidentul este si mai interesat – atat de interesat incat pregateste o revolutie colorata.
Care-i miza presedintiei Moldovei?
Teoretic, presedintele Republicii Moldova nu are cine stie ce puteri. In mare, atributiile lui, statuate in articolele 85 – 88 ale Constitutiei Republicii Moldova, sunt similare cu cele ale presedintelui Romaniei: este comandantul suprem al armatei, poate dizolva Parlamentul in anumite conditii, incheie tratate internationale in numele tarii, face anumite numiri – dar pentru cele mai multe dintre acestea doar valideaza propunerile care ii sunt inaintate –are dreptul de a se adresa legislativului cu privire la problemele natiunii, poate convoca referendumuri, decoreaza, gratiaza etc.
Puterea executiva este la guvern, iar cea legislativa la Parlament. Chiar si atributiile pe care presedintele le are pot fi limitate, dupa cum s-a vazut in perioada in care Igor Dodon a aratat o opozitie publica fata de guvernul controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc: Curtea Constitutionala a Republicii Moldova (dominata, si ea, de oamenii lui Plahotniuc) a emis o hotarare prin care presedintele era suspendat din functie de fiecare data cand refuza sa isi exercite atributiile; in practica, hotararea s-a tradus printr-un sir de suspendari de scurta durata ale lui Dodon, exact cat era nevoie ca presedintele interimar sa promulge actele respinse de seful oficial al statului.
Atributiile oficiale nu sunt, insa, singurele care conteaza. Intr-o tara obsedata de ideea liderului puternic, presedintele – seful nominal al statului – este, ca regula, cel mai important si mai puternic exponent si detinator al puterii. Aceasta regula este valabila pentru primii trei presedinti ai Republicii Moldova, Mircea Snegur, Petru Lucinschi si Vladimir Voronin.
Ultimul nu avea nici macar legitimitatea data de alegerile directe, fiind ales de Parlament, insa era, prin intermediul Partidului Comunistilor pe care il controla si al guvernului care nu ii iesea din cuvant, liderul incontestabil al Republicii Moldova. Dupa Voronin au fost o serie de presedinti slabi care, ca si Voronin, fusesera alesi de legislativ dar, spre deosebire de liderul comunist, nu se puteau baza pe o majoritate parlamentara si un guvern loial.
Puterea reala in stat a fost detinuta initial de premierul Vlad Filat, iar ulterior de Vladimir Plahotniuc. Igor Dodon, primul presedinte ales prin vot direct dupa o perioada de aproape 20 de ani, a inceput sa acumuleze cu adevarat putere doar dupa rasturnarea regimului Plahotniuc, cand si-a impus oamenii la conducerea unor institutii-cheie ca Serviciul de Informatii si Securitate (SIS), Serviciul de Protectie si Paza de Stat (SPPS), Directia Nationala Anticoruptie si Curtea Constitutionala.
Initial, socialistii lui Dodon au coabitat cu alianta pro-europeana care o votase premier pe Maia Sandu, dar aceasta coalitie impotriva firii a durat numai 5 luni, pana in noiembrie 2019, cand s-a rupt, pe marginea unei dispute cu privire la procurorul-general, si a fost numit un guvern de asa-numiti tehnocrati populat, de fapt, tot de oamenii lui Igor Dodon.
Controlul institutiilor de forta si al guvernului nu este, insa, suficient, asa ca Igor Dodon nu a reusit, cel putin pana acum, sa dea aceeasi impresie de forta ca si unii dintre predecesorii sai. Poate ca aceasta perceptie este legata de cariera sa politica, aflata intotdeauna in umbra cuiva mai puternic.
Dodon a intrat in politica mare in timpul regimului Voronin, ca ministru al economiei si viceprim-ministru. Dupa ce l-a abandonat pe Voronin, care l-a numit “tradator”, a fost sprijinit sa devina presedinte de mass-media lui Plahotniuc, iar oligarhul i-ar fi dat bani cu sacosa, dupa cum par sa probeze inregistrari aparute atunci cand cei doi au intrat in conflict.
Dincolo de Voronin si Plahotniuc, in spatele lui Dodon a stat Moscova, dar nu ca partener ci mai degraba ca patron; legaturile au fost probate de o investigatie publicata recent de RISE Moldova, insa unele informatii erau demult cunoscute la Chisinau. Investigatia a fost intitulata „Kremlinovici leaks”, dupa un nume pe care chiar Dodon si l-ar fi ales. Kremlinovici e doar un alias mai recent, intrucat politicianul a mai primit, in trecut, unele porecle nu tocmai magulitoare, care contribuie si ele la subminarea imaginii de lider puternic. Cu toate acestea, Igor Dodon intra ca favorit in alegeri, unde spera sa obtina un nou mandat de presedinte.
Cine sunt si ce promit candidatii?
Opt candidati s-au inscris, anul acesta, in cursa pentru fotoliul presedintelui. Este un amestec eterogen ce reflecta/reprezinta diferitele forte din viata politica moldoveneasca: filorusi, pro-europeni, adepti ai unirii cu Romania, fosti – sau, ca sa folosesc un termen din engleza care mi se pare mai adecvat, “political has-beens” – si categoria aceea de oameni de afaceri cu probleme penale si ambitii politice atat de comuni in fostul spatiu sovietic.
Igor Dodon are o platforma electorala bazata pe 7 piloni in care promite marea cu sarea – dezvoltarea urbana si rurala, investitii in infrastructura, politica sociala, propuneri in medicina si educatie, adica nimic legat de atributiile prezidentiale. La astea se adauga promisiuni populiste privind reducerea numarului de deputati din Parlament si o politica externa echilibrata si cu rusii, si cu UE.
Pilonul 4 e despre apararea si consolidarea statalitatii (dar niciodata, pentru nimic in lume, nu o sa fie auzit Dodon spunand ca pericolul cu privire la statalitate vine din Transnistria, unde Rusia are forte care, practic, sunt de ocupatie), iar cel de-al 7-lea il agata pe presedinte de povestea cu pastrarea valorilor crestine si traditionale.
Igor Dodon s-a aratat convins ca va castiga alegerile din primul tur mai ales dupa ce victoria i-a fost ghicita in oua de o femeie din Etulia, “Nadejda Nikiticina, o pensionara, care a lucrat in tinerete in colhozul din aceasta localitate”.
Principala amenintare pentru Igor Dodon si, probabil, contracandidata sa in turul doi (cum s-a intamplat, de altfel, si in urma cu 4 ani) este pro-europeana Maia Sandu. In 2016, Maia Sandu a fost sprijinita de o alianta de formatiuni pro-europene care, insa, nu mai exista. Motorul aliantei era format din Partidul Actiune si Solidaritate al Maiei Sandu si Platforma Demnitate de Adevar condusa de Andrei Nastase, care anul acesta candideaza, si el, la presedintie si este nemultumit ca Sandu nu s-a retras in favoarea sa.
Tensiunile dintre Maia Sandu si Andrei Nastase nu reprezinta o noutate, dar sunt sanse destul de mari ca, daca unul dintre ei va ajunge in turul doi, cel de-al doilea sa il sprijine. In ceea ce priveste programele electorale ale celor doi, la fel ca si in cazul lui Dodon, exista multe promisiuni care tin mai degraba de atributiile executivului si ale legislativului decat de cele ale presedintelui – Maia Sandu chiar spune, in cel mai pur stil populist, ca va mari pensiile si va asigura miliarde pentru dezvoltarea rurala – in conditiile in care, si daca vor castiga alegerile, formatiunile care ii propun nu au o majoritate parlamentara care sa le sustina proiectele.
Tot din tabara celor care au sustinut-o acum 4 ani pe Maia Sandu este si candidatul reprezentant al curentului “has-beens”, Tudor Deliu. Acesta e sustinut de Partidul Liberal Democrat, condus de fostul premier, Vlad Filat, care a revenit recent in fruntea partidului dupa o perioada de patru ani petrecuta in inchisoare (se pare ca in conditii nu prea bune) pentru coruptie; Vlad Filat a afirmat intotdeauna ca a fost o victima a rivalului sau politic, Vladimir Plahotniuc care, intr-adevar, a avut o influenta semnificativa in justitie.
Filat si PLDM au fost, la un moment dat, in fruntea curentului reformist si pro-european din Republica Moldova – Maia Sandu, de pilda, care este in prezent figura cea mai importanta a acestui curent, a devenit cunoscuta ca ministru al Educatiei in guvernul Filat. In prezent, insa, Filat si liberal democratii sai sunt putin relevanti in politica moldoveneasca, asa ca e putin probabil ca Tudor Deliu sa produca vreo surpriza.
Dorin Chirtoaca si Octavian Ticu merg pe palierul unionist, insa acesta se afla de ceva timp intr-o criza destul de serioasa. Nici macar moldovenii care si-ar dori unirea cu Romania (si acestia sunt departe de a forma o majoritate) nu se mai regasesc in partidele unioniste, care la ultimele alegeri parlamentare si locale, de anul trecut, au inregistrat scoruri dezastruoase.
Chiar daca o parte dintre formatiunile respective au facut un bloc comun care il sustine pe fostul primar liberal al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, nu s-a putut ajunge si la o intelegere cu Octavian Ticu. Cei doi politicieni au fost pe punctul sa se incaiere la propriu anul trecut, intr-un studio de televiziune, insa in campania actuala au avut macar puterea sa glumeasca, intr-o dezbatere televizata, pe seama incidentului.
Renato Usatii, primarul filo-rus si filo-sovietic al orasului Balti este, probabil, cel mai controversat personaj implicat in cursa electorala. De-a lungul timpului s-a spus despre el ca ar fi fost implicat intr-un atac de tipic raider(care in fostul spatiu sovietic inseamna furt) asupra unei banci, ar fi ordonat cel putin un asasinat, ar fi avut legaturi cu succesorul KGB-ului, FSB etc.
Tot in acea zona a spectrului politic se afla si candidata Partidului Sor, Violeta Ivanov. Fondatorul partidului, Ilan Sor, e un oligarh fugit din tara, unde este cautat pentru implicarea in celebru furt al miliardului, cand o suma uriasa s-a evaporat din sistemul bancar al Republicii Moldova.
Ce minciuni s-au spus in campanie?
Pe 19 octombrie, seful serviciului de informatii externe al Rusiei (SVR), Serghei Nariskin, a afirmat ca Statele Unite pregatesc o “revolutie colorata” in Republica Moldova, cu ajutorul ONG-urilor si al mass-media, iar expertii americani sunt deja in drum spre Chisinau. Declaratia a fost amplificata de presa rusa, incepand cu TASS (stirea a fost preluata si de ambasada Rusiei la Bucuresti), iar de acolo a ajuns in presa internationala.
Nariskin nu a venit cu nimic nou; tot ceea ce a facut a fost sa dea greutate si vizibilitate internationala unei naratiuni care era deja vehiculata in spatiul mediatic de peste Prut cu mici variatiuni (de exemplu revolutia colorata e pregatita de UE, nu de SUA): daca Igor Dodon castiga un nou mandat, opozitia il va acuza de frauda.
Naratiunea a fost lansata in contextul in care la Chisinau au fost exprimate ingrijorari ca la alegeri va fi repetat votul cu autobuzul din Transnistria, o enclava aflata ferm in orbita Moscovei.
Campaniile de fake-news, dezinformarile si naratiunile false au intrat in cotidian de cativa ani buni si au tendinta sa se amplifice in preajma evenimentelor electorale. De cele mai multe ori Rusia isi aduce aportul la aceste campanii din fostul spatiu sovietic si din unele state occidentale. Dezinformarile nu-s o noutate nici in Republica Moldova – in 2016, de pilda, cand actorii principali ai prezidentialelor au fost tot Igor Dodon si Maia Sandu, aceasta din urma a fost tinta mai multor dezinformari care vizau, printre altele, o imaginara intentie de a aduce zeci de mii de migranti in tara sau sexualitatea sa.
Si actuala campanie electorala este marcata de numeroase naratiuni false promovate in principal de presa pro-Dodon si de partizani ai presedintelui. Un colectiv de jurnalisti de la Chisinau si de la Bucuresti, din care fac si eu parte, monitorizeaza naratiunile false care apar in aceasta perioada presa de limba romana si cea de limba rusa de la Chisinau.
Proiectul Demagog a inceput in precampanie, pe 21 septembrie, iar echipa noastra a descoperit si demontat de atunci zeci de naratiuni false (vezi, de pilda, editia din 28 octombrie a Buletinului de Chisinau).
Iata cateva din aceste naratiuni: Strainul imperialist (Romania, UE, SUA) cauta sa ii faca rau Republicii Moldova, sa o destabilizeze si sa-i submineze suveranitatea (cu ajutorul consilierilor straini, ambasadelor, societatii civile, presei independente, “tradatorilor” etc.); Occidentul vrea doar sa exploateze Republica Moldova si nu ii ofera nimic; Republica Moldova si poporul sau fac parte din “lumea rusa”; Rusia este singurul prieten si cel mai important partener comercial al Moldovei; opozitia de la Chisinau este vanduta strainatatii si reprezinta interesele lobbyului LGBT; Igor Dodon este unicul politician capabil sa apere “statalitatea” Republicii Moldova si sa asigure stabilitatea; Dodon si socialistii sai sunt adevaratii reformisti, care implementeaza acordurile cu UE, in timp ce Maia Sandu si alti lideri ai opozitiei sunt falsi democrati care, de fapt, nu cred in valorile europene si ale statului de drept.
Majoritatea acestor naratiuni nici macar nu au fost inventate in Moldova sau pentru Moldova: au aparut in laboratoarele Kremlinului si sunt adaptate de la un caz la altul. Faptul ca, pentru Federatia Rusa, Republica Moldova inca reprezinta o zona de interes este probat si de interventiile tot mai dese ale unor analisti si oficiali rusi. In fond, nu sunt foarte multe teme despre care sa vorbeasca si analisti citati de Sputnik, si ministrul de externe Serghei Lavrov, si seful spionilor, Serghei Nariskin, si chiar Vladimir Vladimirovici Putin.