Alexandr Kalinin, liderul partidului Regiunilor, cercetat penal pentru propaganda razboiului din Ucraina, a ramas fara cetatenia Republicii Moldova. Printr-un decret semnat de catre Maia Sandu, acestuia i-a fost retrasa cetatenia. Decretul poate fi contestat in instanta.
Potrivit documentului publicat astazi de presedintie, sefa statului a semnat ieri decretul prin care i-a fost retrasa cetatenia lui Alexandr Kalinin. Decretul va intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial si poate fi contestat in instanta.
Alexandr Kalinin care sustine deschis razboiul Rusiei impotriva tarii vecine, s-ar afla acum in Ucraina. De la inceputul razboiului, acesta a publicat pe paginile sale de pe retelele de socializare zeci de video-uri, potrivit carora, organizeaza campanii de sprijin pentru militarii rusi si gruparile militare pro-ruse de pe teritoriile ucrainene ocupate.
La inceputul anului pe numele lui Kalinin procurorii de la crime organizate au pornit un dosar penal, pentru incitare la ura nationala, sustinere si propagare a razboiului. Atunci, Kalinin a amenintat procurorii moldoveni ca va veni la audieri la Chisinau cu tancul, de la Donbas, unde se afla la acea vreme.
Potrivit codului penal, propaganda razboiului se pedepseste cu inchisoare de pana la 6 ani, iar instigarea la actiuni violente cu inchisoare de pana la 3 ani. Totodata, Kalinin a fost inclus in listele de sanctiuni europene, in mai 2023, si cele canadiene, in noiembrie 2023, fiind considerat un „colaborator al Kremlinului” in teritoriile ucrainene ocupate de armata rusa.
In 2020, Kalinin a candidat independent la functia de presedinte al Republicii Moldova. Atunci, acesta a provocat un scandal in studioul „Te votezi la PRO TV”, dupa ce a refuzat sa raspunda la intrebarilor care i-au fost adresate in limba romana si a cerut sa i se vorbeasca doar in rusa.
Kalinin este presedintele partidul Regiunilor care a fost inregistrat in octombrie 2011 de un grup de initiativa in frunte cu fostul bascan al Autonomiei Gagauze, Mihail Formuzal. Din 2016, sefia formatiunii a fost preluata de Kalinin. Formatiunea a mai participat la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, dar nu a trecut pragul electoral. La alegerile locale generale din 2015, a obtinut 6 mandate de consilier.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

