Prim-ministrul Alexandru Munteanu a salutat astăzi raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea Uniunii, subliniind că Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres dintre toate statele candidate într-un singur an.
„Progresul remarcabil din ultimul an – cel mai mare din toate statele candidate – arată că moldovenii nu doar își doresc să fie europeni, ci merită și muncesc pentru asta”, a scris Munteanu.
Potrivit raportului, țara noastră a avansat semnificativ în domenii-cheie precum reforma justiției, lupta împotriva crimei organizate, energie, educație, digitalizare, dezvoltare regională, politici sociale, siguranță alimentară și pescuit.
Totodată, prim-ministrul a subliniat eforturile conjugate ale instituțiilor, Guvernului și Parlamentului, dar și ale cetățenilor care contribuie zilnic la transformarea Republicii Moldova într-un stat european:
„Această recunoaștere este cu atât mai valoroasă cu cât progresul s-a produs într-un an complicat, când, pe lângă toate crizele, funcționarii au încheiat procesul de analiză a compatibilității legislației noastre cu cea europeană, au elaborat Programul Național de Aderare și au lucrat la pozițiile de negocieri.”
Ulterior, Alexandru Munteanu a reiterat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a continua reformele și de a avansa rapid pe calea aderării la Uniunea Europeană:
„Demonstrăm, cu fiecare progres făcut, că Moldova poate și că suntem hotărâți să îndeplinim obiectivul de aderare la UE cât mai repede.”
