Vicepresedintele Platformei DA, deputatul Alexandru Slusari, a venit astazi la Guvern ca sa discute cu Aureliu Ciocoi despre situatia de la Cale Ferata, insa a fost informat ca premierul interimar este plecat intr-o vizita de lucru la Viena.
Alexandru SLUSARI, DEPUTAT PLATFORMA DA: "Cer a treia oara ca subiectul respectiv sa fie discutat la sedinta Consiliului Suprem de Securitate, dupa ce am mers intr-o vizita sterila la guvern, si am chemat la coagularea de eforturi ale tuturor institutiilor statului pentru a solutiona de urgenta problema grava in legatura cu situatia de la IS "Caile Ferate".
Saptamana trecuta Platforma DA a depus un proiect de lege pentru a solutiona partial problema salariatilor de la intreprindere, care nu primesc salarii deja de mai bine de 4-5 luni. A fost propusa alocarea subventiilor concret pentru angajati, si nu intreprinderii in sine care imediat ce va receptiona banii va fi asaltata de creditori, existand riscul ca angajatii sa nu-si primeasca si in continuare remunerarile. Platforma DA a propus ca subventiile alocate sa fie in valoare de cel putin doua salarii medii per entitate."
Astfel, Alexandru Slusari a venit la Guvern pentru a discuta cu premierul interimar Aureliu Ciocoi acest subiect, caci Comisia pentru Situatii Exceptionale pe care o conduce, are dreptul sa realoce resurse din buget pe perioada starii de urgenta. Este nevoie de 56 mln de lei pentru a acoperi necesitatile a circa 6000 de angajati care nu mai au surse de supravietuire, desi continua sa vina la serviciu, mai mentioneaza deputatul.
Alexandru SLUSARI, DEPUTAT PLATFORMA DA: "Din pacate, premierul e plecat la Viena. V-as sugera ca atunci cand va veti caza intr-un hotel de lux acolo, in Austria, sa va ganditi bine la oamenii angajati la intreprinderea de importanta strategica pentru tara - Caile Ferate, care nu mai au ce manca chiar inainte de sarbatorile pascale. Dati macar 4-5 mii de lei de oamenii sa nu moara de foame! Fiti oameni!"
In perioada 26 – 28 aprilie, in calitate de ministru al afacerilor externe, Aureliu Ciocoi desfasoara o vizita de lucru la Viena, cu scopul dinamizarii dialogului politic moldo-austriac.
In cadrul vizitei, Ciocoi se va intalni cu omologul austriac, Alexander Schallenberg, ministru al afacerilor externe si europene al Austriei, Martin S. Ledolter, directorul Agentiei austriece pentru dezvoltare, Helga Schmid, secretarul general al OSCE, Ghada Waly, directorul general al oficiului ONU de la Viena, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special pentru reglementare transnistreana si cu membrii grupului de prietenie parlamentara Moldova, Ucraina si Belarus.

