"Sper foarte mult ca nu va fi demis guvernul, este si mandatul actualului guvern de a asigura acea tranzitie. Sigur ca vor exista carente legate si de coruptie, si de administrare ineficienta, si de multe, multe alte aspecte care deranjeaza societatea, dar, din pacate, nu pot fi inlaturate intr-o singura zi". Declaratia a fost facuta de presedintele Curtii Constitutionale, Alexandru Tanase, pentru Europa Libera.

Totodata, Tanase sustine ca de fapt, criza pe care o avem la ora actuala nu este prima. “Este una mai acuta decat celelalte. Dar si in primul mandat al guvernului Filat, si in al doilea, dupa alegerile din noiembrie, mereu au existat discutii, chiar discutii prinse legate de modul cu a inteles fiecare angajamentele asumate in cadrul guvernarii si in baza acelui acord de constituire a coalitiei majoritare”, a specificat Alexandru Tanase.

De asemenea, Tanase este de parere ca marul discordiei nu trebuie cautat in anexe sau in texte. “Anexa, pe care presa o numeste secreta, nu mai este ea secreta deloc, toata lumea a vazut-o. Mari secrete pe acolo nici nu au fost de la bun inceput. Nici nu am inteles, de altfel, care a fost logica deciziei de a nu face publica chiar in prima zi aceasta anexa. Cred ca marul discordiei este putin altul”, a precizat presedintele Curtii Constitutionale.

Mai mult, Tanase considera ca alegerile anticipate pentru Moldova sunt asa o sperietoare. “Alegerile anticipate nu trebuie sa ne sperie, este, de fapt, un exercitiu firesc, intr-o societate democratica. Doar ca, in cazul Republicii Moldova, 2013 este un an important in implementarea anumitor proiecte guvernamentale legate de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeana. Nu ma refer neaparat la summit-ul de la Vilnius, ma refer la o serie de proiecte si agenda europeana care exista”, a conchis Alexandru Tanase.