Ambasadorii Moldovei, rechemati ieri din functii, se feresc sa comenteze decizia autoritatilor. Am avut un mandat complet, a spus seful misiunii diplomatice din Bulgaria. Iar cel din Austria a declarat doar ca respecta decizia statului. Guvernul si Presedintia nu au anuntat nici astazi care este motivul.

Ambasadorul Republicii Moldova in Austria a refuzat sa comenteze decizia luata ieri de autoritatile noastre. 

Victor OSIPOV, AMBASADORUL RECHEMAT AL RM IN AUSTRIA: “Nu comentez decizia luata de autoritati. Mandatul unui ambasador expira atunci cand decide conducerea statului.” 

Iar Stefan Gorda, pana ieri ambasador in Bulgaria, spune ca ...

STEFAN GORDA, AMBASADORUL RECHEMAT AL RM IN BULGARIA: “Mandatul meu la Sofia este unul complet si de mai bine de doua luni promovez candidatura succesorului meu. Asta e regula.” ...a scris diplomatul pe pagina sa de facebook. Nu am reusit sa vorbim cu ceilalti ambasadori rechemati pentru a ne spune care este opinia lor. Decizia a fost anuntata ieri la sedinta cabinetului de ministri. Nu este clar insa motivul, asa cum responsabilii de la presedintie si ministerul de Externe nu ne-au putut oferi detalii.

Vitalie DRAGANCEA, CONSILIERUL PREMIERULUI : “Nu va pot raspunde la aceasta intrebare.” 

Totusi, consilierul lui Ion Chicu spune ca cei sase diplomati vor ramane angajati la Ministerul de Externe. Ambasadorii au fost rechemati la doar doua zile dupa ce Igor Dodon a criticat activitatea unor diplomati, fara a da nume. Ambasadorii rechemati sunt din Romania, Austria, Cehia, Bulgaria, Suedia si China.