Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce șase drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre, iar una dintre ele a căzut pe acoperișul unei case dintr-un sat din Florești. 

Astfel, ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat mâine, la ora 14:00, la MAE, pentru a oferi explicații privind aceste acțiuni inadmisibile. 

„Un incident ce reprezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor", scrie MAE în comunicat. 

Autoritățile din țara noastră au anunțat în această dimineață că în urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de luni spre marți, sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național.

Potrivit ministerului Apărării, primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești, deplasându-se ulterior în direcția frontierei de stat cu România, în zona dintre localitățile Colibași, raionul Cahul și Vadul lui Isac. Drona traversa spațiul aerian la o altitudine de aproximativ 1500 de metri. 

Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești. 

Una dintre acestea a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

Citeste si : Ultima oră. O dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova

Nu este pentru prima dată în această lună când drone survolează spațiul aerian al Republicii Moldova.

Pe 19 noiembrie, un aparat de zbor asemănător unei drone a survolat spațiul aerian al țării noastre. Atunci, o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a raportat detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, asemănător unei drone, la aproximativ 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți – Lesnoe. 

În aceeași zi, Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat la ministerul de Externe.