O noua imperechere pe scena politica. AMN fuzioneaza cu PLDM si vor participa impreuna la alegerile locale. Decizia a fost luata astazi de catre Consiliul National Politic al Aliantei Moldova Noastra. In favoarea fuzionarii au votat 74 din cei 114 membrii ai consiliului AMN. Printre cei care s-au opus au fost ex-ministrii Alexandru Oleinic si Valeriu Cosarciuc.
AMN a creat o comisie care va incepe saptamana viitoare negocierile cu PLDM. Ulterior AMN va organiza un Congres extraordinar, la care se va decide definitiv fuzionarea cu PLDM.
Serafim Urechean a dezmintit zvonurile precum ca aceasta fuzionare ii va aduce o functie de ambasador, dar nu a exclus ca ar putea fi candidatul PLDM la functia de primar al capitalei.
Pentru fuziunea cu PLDM au votat 74 din cei 114 membri ai Consiliului AMN prezenti la sedinta. Printre cei care au votat impotriva se numara fostul ministru al Tehnologiei Informatiei Alexandru Oleinic si fostul Ministru al Agriculturii Valeriu Cosarciuc. Cei doi spun ca dupa congresul AMN vor decide daca vor mai ramane sau nu in partid.
Anterior presedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat ca o parte din membrii AMN doresc sa adere la PD.
Liderii PLDM nu au fost de gasit pentru a comenta decizia Consiliului National Politic al AMN. Alianta Moldova Noastra s-a constituit in 2003 dupa fuziunea Aliantei Social-Democrate, Partidului Liberal si a Aliantei Independentilor din Republica Moldova. La alegerile din 28 noiembrie 2010 AMN a acumulat 2% din voturi si a ramas in afara Parlamentului.


