Decizia presedintelui Barack Obama de a cere votul Congresului cu privire la un atac asupra Siriei i-a luat prin surprindere pe adeptii interventiei militare americane si pe analistii politici deopotriva, dupa ce toate pregatirile sugerau un atac iminent asupra obiectivelor militare siriene.
Presedintele si-a argumentat decizia prin dorinta de a cere acordul Congresului - organul legislativ al Statelor Unite, care este reprezentantul poporului, asa cum prevede Constitutia. Criticii argumenteaza ca orice amânare este doar un semn de slabiciune care îi va dezamagi pe aliati si îmboldi pe inamici. Obama a argumentat în discursul sau de sâmbata dupa-amiaza ca o amânare nu înseamna o renuntare la pedepsirea presedintelui sirian Bashar al-Assad, fortele armate americane fiind pozitionate si actualizându-si tintele în permanenta. Criticii sai sustin însa ca regimul lui Assad va avea timp sa-si întareasca apararea si sa ascunda armele. Nu în ultimul rând, si decizia Parlamentului britanic de vineri, de a nu permite trupelor britanice sa ia parte la conflict, pare sa fi cântarit în razgândirea lui Obama.
"Este poate cea mai proasta decizie pe care o putea lua. Dupa ce a vorbit de «linia rosie» pe care Assad nu are voie sa o treaca, în acest moment o actiune militara nu mai poate fi evitata", a declarat John Bolton fostul amabasador la ONU si unul dintre criticii ferventi ai lui Obama. Republicanii John McCain si Lindsey Graham, doi dintre cei mai duri adepti ai razboiului, l-au avertizat pe presedinte ca nu vor fi multumiti daca actiunea militara împotriva Siriei va fi una limitata.
Dar au existat si reactii pozitive la anuntul lui Obama, atât în tabara democrata, cât si în cea republicana. "Administratia va trebui sa explice cum sunt afectate interesele americane" de actiunile regimului sirian, a declarat Alan Grayson, deputat de Florida al Partidului Democrat . "N-am auzit nicio explicatie în acest sens, cred ca singurii care doresc interventia militara sunt reprezentantii complexului industrial militar", a adaugat el.
Complexul industrial militar american este un termen care caracterizeaza industria de armament si tentaculele sale care ajung în fortele armate, Congres, lobby si chiar formatorii de opinie. Pe lânga ocazia de a-si testa fortele armate în situatii reale de lupta, orice interventie militara americana înseamna zeci de miliarde de dolari care se scurg în bugetul industriei de armament si în conturile miliardelor de furnizori privati de tehnica militara, consultanta si sprijin logistic. Pentru acesti furnizori, orice noua implicare militara în lume înseamna mai multe contracte.
Toate interventiile militare majore ale Statelor Unite din ultimii 20 de ani au urmat acelasi model: o criza interna cu victime umane, care trebuie neutralizata înainte de a se extinde. Cancerul trebuie oprit, dictatorul trebuie pedepsit. Fie ca a fost vorba de bombardarea Serbiei, motivata de epurarea etnica a albanezilor din Kosovo de fortele lui Slobodan Milosevici, de razboiul din Irak, motivat de armele de distrugere în masa care s-au dovedit inexistente, sau de razboiul din Afganistan, motivat de razboiul împotriva terorismului, toate au avut un pretext care, daca a existat cu adevarat la un moment dat, actiunea militara americana care a urmat a fost disproportionata ca intensitate si durata si nu lipsita de "victime colaterale" printre civili.
Sase nave de razboi, dintre care cinci dotate cu rachete Tomahawk, si o nava amfibie cu 2.200 de infanteristi au fost pozitionate de acum câteva saptamâni în Marea Mediterana în anticiparea atacului asupra Siriei, desi înca de la începutul crizei din Siria a fost exclusa absolut posibilitatea unei descinderi cu trupe pe teren. Imagini cu victimele atacului chimic din Siria au fost difuzate la nesfârsit în programele de stiri în fiecare seara, în ultima saptamâna, desi spatiul alocat evenimentelor externe la posturile de televiziune americane este de obicei nesemnificativ. Iar alocutiunea lui John Kerry de condamnare a lui Assad a depasit în patos discursul lui Colin Powell de la Natiunile Unite despre armele de distrugere în masa ale lui Saddam Hussein, care a precedat atacarea Irakului.
Decizia lui Obama de a cere aprobarea Congresului este una extraordinara, iar daca teoria influentei complexului militar industrial se confirma, atunci Obama ar putea fi primul presedinte în ultimii 20 de ani care nu se lasa "impresionat" usor. Fie ca este cu adevarat informat si a realizat perspectiva clara a posibilelor complicatii pe care o noua implicare militara în Orientul Mijlociu le-ar avea, fie ca îsi calculeaza doar precis miscarile, urmând teoria jocului în toti pasii pe care îi urmeaza, Obama pare sa stea pe propriile lui picioare. Una dintre caracteristicile presedintiei lui înca din campania electorala dinaintea primul mandat, este aceea ca a fost înconjurat de echipe puternice de consilieri si masuratori de opinie care i-au calculat exact sprijinul, sansele si miscarile, în toti pasii pe care i-a urmat. Fie ca a fost vorba de Legea Sanatatii, de decizia retragerii din Irak si Afganistan sau de legalizarea casatoriilor gay si relatiilor deschise în armata, care desi nu i se poate atribui direct este legata de administratia sa - deciziile majore luate sub Obama au fost validate de sprijinul popular, în pofida criticilor initiale. Altele, precum închiderea centrului de detentie de la Guantanamo sau asasinatele de suspecti teroristi, ramân înca în dezbaterea publica.
Masina militara o data pusa în functiune este greu de oprit si pe aceasta mizeaza promotorii razboiului. Chiar si cu presedintele neconvins, este usor de gasit un pretext pentru declansarea bombardamentelor, iar lui Obama, cu toata autoritatea pozitiei pe care o are, s-ar putea sa-i fie greu sa evite cursul razboiului. Corespondentul Fox News de la Departamentul de Stat prezenta, sâmbata, ca "sigura" o actiune împotriva regimului sirian, chiar si în cazul în care Congresul va respinge interventia militara. Analize semantice se fac pe formularea din discursul presedintelui: "Am decis ca Statele Unite trebuie sa întreprinda o actiune militara" asupra regimului sirian. Este de anticipat ca în saptamâna urmatoare se va da o adevarata lupta în culisele scenei politice, bazata pe justificari si formulari, pentru ca rezolutia propusa Congresului sa poata obtine sprijinul necesar. Ramâne de vazut daca decizia lui Obama de a nu actiona militar precipitat va slabi imaginea Americii în lume sau o va întari, atât pe plan intern cât si extern. De asemenea este de urmarit cum reactiile interne si internationale din urmatoarele zile vor influenta atitudinea Congresului.
Cu o opinie publica americana care se opune majoritar implicarii Statelor Unite într-un razboi, cu un sprijin international redus si cu opozitia Chinei si a Rusiei, Obama se pare ca a preferat, cel putin pe moment, solutia cea mai înteleapta. "A actiona corect înseamna a actiona cu tarie", si-a argumentat el pozitia. Saptamâna viitoare, presedintele american va merge la Sankt-Petersburg la summitul G20, iar Congresul va reveni din vacanta peste înca o saptamâna, asa ca votul cu privire la atacarea Siriei ar putea avea loc la o data apropiata de 11 septembrie, aniversarea atentatelor teroriste de la World Trade Center. Daca adaugam si reuniunea Adunarii Generale a ONU care are lor traditional în a doua jumatate a lunii, se anunta un septembrie încarcat.