Serviciul de Informații și Securitate a inițiat o anchetă internă după capturarea celor doi ofițeri ai instituției în Federația Rusă, în timpul unei misiuni secrete. Invitat în studioul În Profunzime, șeful SIS, Alexandru Musteață, a dezvăluit că investigația este pe final și urmează să clarifice dacă reținerea lor, acum un an, a fost rezultatul unei trădări sau al unui eșec operațional.
Alexandru MUSTEAȚĂ, DIRECTOR SIS: „Noi am finalizat 99% din toată evaluarea. Au rămas doar declarațiile lor. Acum când ei sunt acasă și în siguranță, colegii mei o să discute cu ei pentru a crea tot tabloul de ce s-a întâmplat că această operațiune a eșuat și vom lua o decizie.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOAREA PRO TV: „O să vă întreb direct, putem vorbi despre o trădare din partea unor colegi din SIS, care știau despre această misiune.”
Alexandru MUSTEAȚĂ, DIRECTOR SIS: „În prezent, ancheta încă este în desfășurare. Când o să avem o concluzie generală, atunci o să luăm deciziile și o să vedem cum facem mai departe împreună cu organele procuratorii.”
Musteață a confirmat că cei doi ofițeri au fost implicați într-o misiune externă a serviciului, desfășurată în interesul securității naționale, însă detaliile operațiunii rămân clasificate.
Alexandru MUSTEAȚĂ, DIRECTOR SIS: „Serviciul desfășoară misiuni externe, așa cum fac toate serviciile din lumea asta, pentru colectarea de informații în interesul securității naționale. Ofițerii noștri, doi ofițeri tineri, doi ofițeri dedicați, doi ofițeri devotați și patrioți, au mers încolo într-o misiune secretă, detaliile căreia nu vi le pot confirma și nu vi le pot da deloc. Din păcate, misiunea a eșuat, ei au fost capturați.”
Experții nu exclud faptul că cei doi ofițeri de la SIS, îl spionau pe fugarul Ilan Șor în contextul alegerilor parlamentare, cumpărarea voturilor și schemelor de corupere a alegătorilor.Cei doi ofițeri sunt în prezent în proces de recuperare medicală. După reabilitare, aceștia urmează să revină la muncă, a precizat Musteață.
Ofițerii SIS au fost eliberați și au ajuns în Republica Moldova acum trei zile, ca parte a unui schimb internațional. Pentru a putea fi aduși acasă, țara noastră i-a oferit KGB-ului Belorus pe Alexandru Bălan și Nina Popova, soția unui militar rus din cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse, care s-a dovedit a fi angajată a Armatei Federației Ruse, potrivit șefului SIS Alexandru Musteață.

