Andrei Nastase cere ridicarea imunitatii deputatului Vlad Plahotniuc si il acuza de uzurparea puterii in stat. Intr-o scrisoare adresata Procuraturii Generale, ministrul de Interne sustine ca magistratii de la Curtea Constitutionala ar fi incercat sa mentina fortat fosta guvernare si cere demisia lor. Curtea Constitutionala nu a comentat acuzatiile, iar democratul Alexandru Jizdan le-a numit o rafuiala politica.
Andrei Nastase scrie ca judecatorii Curtii Constitutionale ar fi aprobat decizii partinitoare pentru a permite lui Vlad Plahotniuc sa se mentina abuziv la putere si pentru a asigura legalitatea cabinetului Filip. Ministrul de Interne face referire si la legaturile magistratilor cu Partidul Democrat.
Andrei NASTASE, MINISTRUL DE INTERNE: “Apolschi Raisa este nasa de cununie a numitului Plahotniuc Vladimir si este exponenta a Partidului Democrat, Resetnicov Artur a fost si el membru al aceluiasi partid pana la numirea in functie, Poalelungi Mihai este cunoscut ca fiind un consultant personal de-al lui Plahotniuc Vladimir, iar Gurin Corneliu, de asemenea, este un interpus de-al lui Plahotniuc Vladimir.”
...se arata in scrisoarea adresata Procuraturii Generale de Andrei Nastase, care saptamana trecuta si-a promovat o ruda in functia de sef al IGP. Liderul PPDA cere demisia magistratilor si ridicarea imunitatii parlamentare a lui Vlad Plahotniuc, care se afla acum in strainatate.
Sergiu SIRBU, DEPUTAT PDM: “Este totul bine si e cu familia. Multumesc.”
Legea spune ca imunitatea parlamentara se ridica la cererea Procurorului General care face o asemena solicitare legislativului. Decizia finala se ia cu votul majoritatii deputatilor. Procuratura Generala ne-a confirmat astazi receptionarea scrisorii de la Nastase si ne-a spus ca o va examina.
Alexandru JIZDAN, DEPUTAT PDM: “Lasa sa vina cu probe si lumea va fi de acord. Pana acum vad doar elemente de rafuiala si comunitatea internationala trebuie sa atraga atentia. Noi nu vom sta indiferenti intr-o parte.”
Ieri, intr-o postare pe facebook, liderul PD a anuntat ca este alaturi de familie, care e speriata, dar nu a precizat unde anume se afla. Igor Dodon crede ca acesta ar fi plecat cu Ilan Sor impreuna.
Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Liderul PD nu a zburat seara. Ei au luat o pauza pana la ora 17:30 pentru conferinta de presa. La acea ora, el deja nu mai era in Moldova. El, prin regiunea transnistreana, alaturi de Sor, a plecat si i-a lasat pe toti. Ceilalti au ramas socati. La Sor stiti cum a fost? El si-a adunat colectivul in sala si le-a spus ca vor castiga si nu ii va lasa. Apoi au luat o pauza pentru 15 minute. Oamenii au asteptat trei ore. El a plecat.”
Purtatorul de cuvant a lui Ilan Sor nu a reactionat la aceste declaratii. Democratul Alexandru Jizdan spune insa ca Plahotniuc va reveni cand situatia se va linisti, iar partenerii din Parlament vor fi gata de dialog.
Alexandru JIZDAN, DEPUTAT PDM: “- Este adevarat ca a fugit pentru a scapa de raspundere? - Nu e adevarat, sunt emotii, lumea o sa se linisteasca cand o sa vada ce face guvernul Sandu.”
Saptamana trecuta, Partidul Democrat a anuntat ca se retrage in opozitie. Alianta de la guvernare este formata din PSRM si Blocul ACUM, desi inainte de alegerile parlamentare, PAS si PPDA au promis, printr-un angajament public, ca nu se vor coaliza cu socialistii. Ulterior, Maia Sandu a mentionat ca a decis sa isi uneasca fortele cu socialistii pentru a-i da la o parte, de la carma tarii, pe democrati.

