Liderul Platformei DA, Andrei Nastase, a avut recent „o discutie sincera, calma si foarte constructiva” cu presedintele Maia Sandu, axata pe ideea ca in viitorul Parlament doar o alianta dintre Platforma DA si PAS poate combate pericolul coalizarii fortelor oligarhice. Despre aceasta, dar si despre alte subiecte relevante in contextul alegerilor parlamentare anticipate, Nastase a vorbit in cadrul unui interviu pentru DESCHIDE.MD.

- Domnule Andrei Nastase, din 2015, de cand ati fondat Platforma Civica Demnitate si Adevar si ati devenit liderul unei miscari protestatare fara precedent pentru Republica Moldova, ati avut parte nu numai de victorii. Sau, chiar, poate, de mai putine victorii... Nu ati renuntat, totusi, la lupta. Numiti, sa zicem, trei reusite care v-au determinat sa continuati lupta, care v-au dat puteri sa o faceti.

"Doar trei? Sunt mult mai multe! Altfel nu as fi avut, probabil, determinarea de care a fost nevoie pentru ca sa depasim niste obstacole cu adevarat, crunte. Doar daca ne gandim la razboiul mediatic pe care l-au dus cu noi tot felul de actori politici, de la mic la mare, deja e de-a mirarii nu numai ca am supravietuit, dar ne-am consolidat si mai mult in jurul proiectului nostru de tara. Sa stiti ca nu-mi asum vreun rol de super-erou, nu am orgolii de acest gen si recunosc cu mult respect, drag si caldura ca, intr-adevar, am avut parte de resurse fantastic de puternice pentru a continua lupta si a nu pierde pentru nicio clipa din vizor nici calea si nici scopul ei. Resursele mele au fost si raman a fi familia mea, oamenii din echipa Platformei DA si toti cei alaturi de care vrem sa facem fapte bune pentru tara noastra. Am reusit sa adun in jurul proiectului de tara, a cauzei noastre comune, niste oameni atat de valorosi, incat doar gandindu-ma la ei, simt ca imi cresc inzecit si insutit puterile si credinta ferma in faptele bune pe care le-am facut, le facem si le vom mai face pentru Republica Moldova."

- Va intrerup aici pentru a reformula intrebarea si a deplasa accentul. Care din reusitele Dvs. le considerati cele mai importante? Si nu ma refer exclusiv la viata politica, ci la viata in general.

"Va raspund cu placere la intrebarea asta. Scurt. In plan personal familia mea este cea mai mare realizare. Fara ea nu as fi existat, va spun asta cu toata sinceritatea. Ea este cea mai de pret realizare si resursa a mea. In plan profesional, ma bucur ca am reusit sa apar drepturile oamenilor (uneori, pana la sange, vorbind metaforic) in diverse instante de nivel national si international, inclusiv la CEDO. Iar in politica nu este nimeni si nimic mai presus decat viitorul European al Republicii Moldova  si echipa Platformei DA. Am reusit sa adun in jurul proiectului de tara, a cauzei noastre comune, niste oameni atat de valorosi, incat doar gandindu-ma la ei, simt ca imi cresc inzecit si insutit puterile si credinta ferma in faptele bune pe care le-am facut, le facem si le vom mai face pentru Republica Moldova.

E bine sa se stie limpede ca, de exemplu initiativa de a majora bugetele locale, ale tuturor primariilor, indiferent de apartenenta politica a primarului, astfel incat acolo sa ramana anual cu cel putin 680 milioane lei in plus apartine nu oricui, ci Platfomei DA: este vorba de proiectul de lege pentru modificarea Legii privind finantele publice locale nr. 214 din 1 octombrie 2019, inaintat de deputatii Platformei DA. La fel e si cu soarta lui Plahotniuc, care a ajuns fugar tocmai pentru ca Platforma DA a inceput lupta in 2015 impotriva regimului instaurat de acest personaj toxic, a continuat-o perseverent si cu sacrificii mari si a reusit sa-l debarce in pofida multiplelor provocari si impiedimente politice."

-O viitoare majoritate parlamentara proeuropeana poate insemna o victorie pentru Republica Moldova?

"Am spus-o si repet – doar uniti vom castiga. Iar Platforma DA, asa cum a initiat si a facut tot ce i-a stat in puteri sa creeze blocul ACUM, va continua sa insiste pe dezideratele de unire si consolidare a fortelor pro-europene, nationale, realmente democratice. Pericolul coalizarii gruparilor Voronin-Dodon, Sor, Usatai, respectiv Plahotniuc, Platon etc. este mult mai mare decat ne imaginam si ambitiile politice individuale trebuie bagate la rece. Altfel, riscam ca viitorul Parlament sa fie si mai dezastruos decat precedentul.

Nu cu mult timp in urma am avut o intalnire si o discutie foarte, foarte buna cu doamna Presedinta Maia Sandu. A fost o discutie sincera, calma si foarte constructiva intre doi oameni care, indraznind sa urce impreuna muntele abrupt al unei guvernari de criza, au reusit sa realizeze foarte multe lucruri bune in putinul timp pe care l-am avut la dispozitie. Si doamna Presedinta Sandu, si eu am avut aceeasi concluzie inainte de alegerile din 11 iulie: in viitorul Parlament o guvernare bazata pe PAS si Platforma DA este cea mai sanatoasa optiune proeuropeana pentru Moldova. Alegatorii nostri, majoritatea alegatorilor Republicii Moldova, au cu totii aceleasi aspiratii ca si noi: tara noastra trebuie sa isi reia drumul spre Europa pornind, in primul rand, de la o curatare totala a coruptiei care inca mai domneste in multe elemente ale statului ramase mostenire de la binomnul Plahotniuc – Dodon. Iar acest lucru va fi posibil numai datorita mandatului pe care ni-l vor da alegatorii proeuropeni, mandat care ne va permite sa lasam justitia curata, cinstita, sa isi faca datoria si sa ii traga la raspundere pe toti cei care au furat si si-au batut joc pana acum de tara noastra."

- Unele sondaje, apropo, sunt reticente fata de accederea Platformei DA in viitorul Parlament, altele va ofera in jur de 7%. Cum comentati aceste rezultate?

"Ma cunoasteti foarte bine si stiti ca nu comentam sondaje, nici eu, nici colegii mei din Platforma DA. Noi facem zilnic sondaje la intalnirile cu oamenii iar lumea stie ca pe noi fapta buna ne aduna, nu dorinta de a ajunge la putere in interese obscure. Iar adevarul va birui in orice circumstante. Insa, daca insistati, am un singur mesaj pentru cei care arunca in spatiul mediatic tot felul de fake news-uri cu scopul de a manipula: dupa alegerile din 11 iulie Parlamentul Republicii Moldova va avea o majoritate sanatoasa, proeuropeana, formata de PAS si Platforma DA. Si vreau sa le multumesc public si pe aceasta cale liderilor Igor Grosu, Nataliei Gavrilita si altor reprezentanti ai PAS care, la fel ca si reprezentantii Platformei DA au reiterat ferm ca alianta majoritara dintre PAS si Platforma DA este singura solutie fireasca."

CITESTE MAI DEPARTE PE DESCHIDE.MD