Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a venit cu o analiza a situatiei pandemice si economice din Republica Moldova. Acesta a declarat ca cetatenii au fost lasati sa lupte de sine statator cu coronavirusul, iar institutiile statului au pierdut controlul pandemiei. Totodata, Candu a mai spus ca Pro Moldova a elaborat mai multe proiecte de legi.

Andrian CANDU, LIDER PRO MOLDOVA: “De 30 de ani de cand avem independenta am impresia ca parca permanent traim intr-o perioada de criza. Insa in ultimul an valul crizei s-a simtit cel mai tare.

In fiecare zi exprimam condoleante familiilor celor care au decedat de Covid. Oamenii lupta pe cont propriu, institutiile statului au pierdut controlul pandemiei.

Astazi incepe sesiunea parlamentara de primavara. Pentru a ajuta oamenii, noi cei de la Pro Moldova vom veni cu cateva propuneri pentru aceasta sesiune, am elaborat mai multe proiecte de legi. 

In ultima perioada de timp am auzit foarte multe promisiuni in privinta vaccinurilor. In intreaga lume se discuta despre importanta vaccinarii. Noi nu avem vaccin, dar vedem o competitie dintre cine va aduce mai repede un vaccin, intre Maia Sandu si Igor Dodon. Mie nu imi este clar de ce in asemnea circumstante autoritatile nu incep o campanie de informare despre vaccin. Iata de ce noi am facut demersuri la institutiile necesare ca sa ne informeze clar care este situatia pandemiei si care este situatia cu vaccinurile."

Un alt subiect despre care a vorbit deputatul Pro Moldova a fost problema economica a tarii.

Andrian CANDU, LIDER PRO MOLDOVA: "Sa incerci sa afli astazi daca sunt bani in buget pentru a achita salariile este practic imposibil. Noi nu am putut afla, dar ce sa spunem despre oamenii de rand. Cum se aude, bani vor fi maxim pana in luna mai, iar criza economica va fi foarte mare anul acesta.

Iata de ce la intrebarea daca vom vota Guvernul propus de Maia Sandu, vom vedea cu ce program va veni acest guvern si ne vom consulta cu cetatenii. Iar pana ce va fi votat acest Guvern trebuie sa vorbim despre problemele oamenilor, care au fost lasati singur sa lupte cu pandemia. Oamenii nu mai cred nici in clasa politica, nici in institutiile statului."