Independența Republicii Moldova este pusă la încercare în fiecare zi, iar țara trebuie să rămână unită pentru a-și apăra libertatea. Este mesajul transmis azi de Maia Sandu. Șefa statului a vorbit despre propaganda care încearcă să dezbine societatea, dar și despre dronele rusești care pun în pericol pacea. În același timp șefa statului le-a cerut moldovenilor să nu-și piardă încrederea în viitorul țării.
Președintele Maia Sandu și-a început discursul cu o scurtă incursiune în istorie, amintind de ziua de 27 august, acum 35 de ani, când mii de oameni veneau la Chișinău cu tricolorul și icoanele, convinși că Moldova trebuie să fie liberă. Șefa statului le-a mulțumit celor care au luptat pentru independența țării.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Eroii acelor zile, concetățenii noștri, au avut condiții mult mai vitrege în drumul lor pentru țară și pentru dobândirea suveranității. Nu au căzut în disperare. Au continuat să lupte, să se ridice și să rămână uniți pentru nașterea statului nostru. Ei și-au făcut datoria. Au creat un stat independent. Noi avem datoria să-l creștem. Să nu ne pierdem speranța, să continuăm lupta, să ne ținem uniți și să transmitem moștenire copiilor care vin o țară liberă.”
Maia Sandu spune că, la 35 de ani de la proclamarea independenței, Republica Moldova se confruntă din nou cu amenințări care îi pot afecta securitatea și stabilitatea.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Independența noastră este pusă la încercare în fiecare zi. De propaganda care promovează dezbinare și neîncredere. De armata rusă care ne încalcă neutralitatea și de dronele agresorului care pun în pericol pacea. De banii murdari care finanțează partide politice, menite să slăbească Republica Moldova din interior.”
În acest context, Maia Sandu spune că Moldova are nevoie de încrederea pe care au avut-o cei care au pornit lupta pentru independență în anii '90.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Nu aveau voie să spună ce gândesc sau să citească ce doresc, aveau rafturi aproape goale în magazine și rânduri kilometrice la îmbrăcăminte. Nu puteau călători în afara URSS și nu își puteau trăi deschis credința în Dumnezeu. Dar se aveau unii pe alții și se gândeau mai mult la viitorul celor care vin decât la ei înșiși. Pentru ei, independența nu era o dezbatere politică, ci un drept istoric și asumat de popor.”
Președintele le-a cerut cetățenilor să privească și la progresele făcute în cei 35 de ani, chiar dacă țara mai are încă multe probleme.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Să ne aducem mai des aminte ce am reușit ca țară în acești 35 de ani. Faptul că avem încă multe probleme de rezolvat nu anulează progresul făcut de Moldova.”
Președintele a vorbit și despre direcția europeană a Republicii Moldova, pe care o consideră parte a consolidării independenței. În final, Maia Sandu le-a cerut cetățenilor să aibă grijă de țară nu doar prin decizii mari, ci și prin lucrurile pe care le fac zi de zi.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Să ne aducem aminte cine suntem și că Republica Moldova este ceea ce suntem noi. Ce suntem la lucru, ce suntem în familie, ce suntem pe ulițile satului și chiar ce suntem pe internet. Să fim peste tot așa cum vrem să fie Republica Moldova. Lucrurile mici și le face singur fiecare pentru familia lui. Lucrurile mari le putem face doar împreună. La mulți ani, Republica Moldova!”

