Negocierile de la Miami, Florida, care ar fi trebuit să apropie Ucraina de un acord de pace, au lăsat Kievul și partenerii europeni cu impresia că au fost folosiți drept paravan pentru discuții directe între Donald Trump și Vladimir Putin. Istoricul și analistul Armand Goșu susține că modul în care președintele american a gestionat întâlnirile a compromis inițiativa și a întărit, în schimb, poziția celor care cer sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.

Ce s-a întâmplat la negocierile din Florida

Invitat la emisiunea „În PROfunzime” cu Lorena Bogza, Goșu a explicat că reprezentanții Ucrainei și ai mai multor state europene au mers în Florida cu intenția de a conveni asupra unei poziții comune. Planul era ca emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner să prezinte ulterior propunerile Moscovei, inclusiv concesiile și garanțiile de securitate.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ce s-a întâmplat, domnule profesor, în Florida? În momentul în care acolo aveau loc negocieri, la care participau și reprezentanții europeni, din partea partenerilor europeni, până la urmă, ucrainenii au plecat acasă și au spus am fost trași pe sfoară”.

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Ei s-au dus acolo să negocieze pacea. Au fost și reprezentanții Parisului, Berlinului și Londrei, acolo, la masă, și o să spună împreună: uite, să venim cu o poziție comună”.

Citeste si : Noi propuneri pentru pace în Ucraina: Emisarii lui Trump și oficialii europeni se întâlnesc la Miami pentru a discuta încheierea războiului

În schimb, imaginea creată, în opinia sa, a fost aceea că ucrainenii și europenii au fost atrași într-o discuție care servea altor interese, în timp ce negocierile importante se purtau direct între Trump și Putin.

Ce ar fi prevăzut planul de pace

Goșu a făcut referire la un articol publicat de jurnalistul David Ignatius în „The Washington Post”, în care au fost prezentate detalii despre posibilele prevederi ale unui plan de pace. Potrivit analistului, informațiile nu au fost asumate oficial, iar unele detalii au fost negate de partea rusă.

Printre elementele discutate s-ar fi numărat înghețarea luptelor pe actuala linie de contact și acordarea unor garanții de securitate Ucrainei, în conformitate cu articolul 5 al Tratatului NATO.

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Chiar acum mă uit pe document, mi-am făcut niște notări pe margine. Garanții de securitate pentru Ucraina în conformitate cu articolul 5 al tratatului NATO, ceea ce înseamnă foarte mult totuși pentru viitorul securității Europei în fața amenințării rusești. Și în același timp Rusia trebuie să negocieze și să încheie un acord cu Europa care să țină seama de preocupările, hai să spun așa, Rusiei în materie de securitate”.

Planul ar fi inclus și negocieri între Rusia și statele europene privind preocupările Moscovei în materie de securitate, precum și măsuri pentru reconstrucția economică a Ucrainei.

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Reconstrucția economică a Ucrainei, reluarea livrărilor de gaze către Europa, ceea ce iar e foarte important pentru că Europa în momentul ăsta e slăbită și pentru că nu are la dispoziție resurse energetice prin conductă. Problema e o parte din jumătate din încasări să meargă la reconstrucția Ucrainei și să se creeze facerea treptată a dialogului cu Rusia și reintegrarea prin ridicarea sancțiunilor și reluarea comerțului cu Rusia, reintegrarea Rusiei în acest, cum să spun, circuit economic mondial. Sunt și niște lucruri mai detaliate cu niște bănci americane. Cert este că, dacă ar fi fost să fie așa, mai prevedea ceva”.

În același timp, potrivit detaliilor prezentate de analist, Ucraina ar fi trebuit să suspende atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Goșu spune că nu este clar unde s-au blocat negocierile și nici dacă planul putea fi pus în aplicare. El consideră însă că felul în care Trump a gestionat discuțiile a contribuit la compromiterea inițiativei.

Nava rusească încărcată cu motorină, un semnal pentru europeni și ucraineni

Un episod care a alimentat suspiciunile, potrivit lui Goșu, a fost sosirea iminentă în portul New York a unei nave rusești încărcate cu motorină pentru Statele Unite. Analistul consideră că acest lucru a întărit impresia că discuțiile dintre Washington și Moscova aveau loc de mai mult timp și că europenii și ucrainenii nu cunoșteau toate înțelegerile aflate în desfășurare.

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Faptul că a doua sau a treia zi urma să intre în portul New York o mare navă rusească încărcată cu motorină pentru America n-a făcut decât să confirme faptul că nu au fost trași pe sfoară europenii și că discuțiile astea au avut loc de mult”.

Citeste si : Negocierile din Miami între SUA și Ucraina, umbrite de acordul dintre Trump și Putin privind cumpărarea de motorină rusească

De ce face Trump presiuni asupra lui Zelenski

În analiza lui Goșu, comportamentul președintelui american trebuie înțeles și prin prisma intereselor sale politice interne. Donald Trump ar fi încercat să obțină rezultate care să-i servească obiectivele politice, în timp ce negocierile cu Rusia au implicat mize economice și de securitate mult mai mari.

Analistul consideră că Zelenski a ales să nu accepte pur și simplu presiunile venite din partea Washingtonului, deși această poziție implică riscuri pentru Ucraina, care depinde în continuare de sprijinul american.

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Zelenski a intrat în arenă, dar n-a intrat în arena politică din Ucraina organizând alegerii, ci a intrat în arena politică americană. Ori miza e foarte mare, jocurile acolo sunt foarte mari, acum va fi o încleștare teribilă. Nu m-ar mira ca Trump dacă pierde să anunțe că a fost furat cu o conspirație mondială”.

Consecințele conflictului între Ucraina și Statele Unite

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ce consecințe ar putea avea acest conflict între Ucraina și Statele Unite?”

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Oh, dramatic, dramatic. În momentul ăsta, nu doar pentru Ucraina, pentru Europa. Securitatea Europei depinde în continuare de Statele Unite. E o iluzie să ne închipuim noi că nu mai contează americanii, venim noi. Nu! Durează mult”.

În opinia sa, Ucraina trebuie să țină cont de faptul că administrația americană poate continua să influențeze decisiv evoluția războiului, chiar dacă echilibrul politic din Statele Unite se schimbă.

Goșu avertizează că Europa nu poate înlocui rapid sprijinul american. Statele europene abia au început să-și contureze planurile pentru consolidarea propriei apărări, iar disputele privind achizițiile de armament și dezvoltarea industriei militare europene arată că procesul este dificil.

Starlink, o vulnerabilitate pentru armata ucraineană

Ucraina depinde de rețeaua Starlink, operată de compania SpaceX a lui Elon Musk, pentru comunicații prin satelit, inclusiv în operațiunile militare. Pe 14 octombrie, oficialii ucraineni au anunțat că restricțiile introduse pentru unele servicii Starlink au perturbat misiunile cu drone, fără ca armata să fi fost avertizată în prealabil, potrivit Reuters.

Goșu a atras atenția asupra importanței avertizărilor în cazul rachetelor balistice, pentru care timpul de reacție poate fi foarte scurt.

„Sunt câteva minute care sunt foarte importante”, a declarat istoricul, explicând că avertizarea trebuie să ajungă înainte ca racheta să lovească ținta.

Analistul a menționat ipoteza că problemele de comunicare ar putea fi legate de decizii luate la Washington pentru a pune presiune pe Kiev, însă această legătură nu este confirmată. În opinia sa, situația scoate în evidență vulnerabilitatea Ucrainei, care nu poate înlocui rapid capacitățile americane, iar Europa nu dispune deocamdată de alternative suficiente.

Citeste si : Musk:  Orice restricții impuse sistemului militar Starshield, folosit de Ucraina, sunt decise de armata americană și, în ultimă instanță, de Trump - VIDEO 

Ce ar putea însemna o iarnă grea pentru Republica Moldova

Conflictul dintre Washington și Kiev și continuarea atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene ar putea avea efecte și asupra Republicii Moldova, mai ales dacă situația din țara vecină se agravează în timpul iernii.

În emisiune a fost discutată posibilitatea unui nou val de refugiați ucraineni, în condițiile în care bombardamentele ar putea lăsa unele localități fără electricitate, încălzire sau alte servicii esențiale. O asemenea situație ar pune presiune asupra unei țări care nu mai beneficiază de aceleași resurse externe pentru sprijinirea refugiaților.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Cum se va descurca Moldova în condițiile în care nu mai vin bani de la agențiile ONU pentru refugiați?”

Armand GOȘU, EXPERT ÎN FOSTUL SPAȚIU SOVIETIC: „Moldova s-a descurcat mai bine decât multe alte țări după 24 februarie 2022, când toți ridicau din umeri, nu știau și în momentul acela Moldova nu era ajutată nici de ONU, nici de Consiliu OPE, nici de Uniunea Europeană, nimeni nu-i dădea nici un pic de bani. Și s-a descurcat”.

El a pus această mobilizare pe seama solidarității populației și a empatiei față de ucrainenii nevoiți să-și părăsească locuințele.