Cel putin zece persoane au fost ranite, dintre care trei grav, intr-o explozie, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anuntat serviciile israeliene de ambulanta, Guvernul apreciind ca este vorba despre un atac "terorist".

"Aparent a avut loc o explozie intr-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstantele nu sunt inca clare", a declarat pentru AFP Louba Samri, o purtatoare de cuvant a politiei.

"O bomba a explodat intr-un autobuz in centrul orasului Tel Aviv. Este un atac terorist", a declarat un purtator de cuvant al Guvernului.

Explozia s-a produs in apropierea Ministerului israelian al Apararii, cu sediul la Tel Aviv.

La Gaza, scene de bucurie au izbucnit dupa anuntarea exploziei, potrivit unor jurnalisti.

Acest atac are loc in timp ce secretarul de Stat american Hillary Clinton si secretarul general al ONU Ban Ki-moon continua sa poarte consultari in Israel si la Ramallah (Cisiordania), intr-o incercare de a stopa ostilitatile dintre Israel si Hamas in Fasia Gaza, care continua de o saptamana.

Gruparea palestiniana Hamas a revendicat atacul care a avut loc in cea de-a opta zi a schimburilor de focuri dintre Israel si militantii din Gaza, informeaza BBC.