Au adus colaci pentru socrul mare la Guvern. Tinerii de la PAS au mers cu „vornicei” si au pornit marsul de nunta in fata executivului. Au vrut in felul acesta sa-i transmita prim-ministrului ca nunta fiului, organizata in pandemie, este o batjocura la adresa cetatenilor si i-au cerut demisia. Ion Chicu nu a reactionat.
Cu pancarte si o boxa dusa in brate, tinerii de la PAS au venit sa-i aduca lui Ion Chicu colaci si sa-i transmita ca nunta pe care a organizat-o pentru fiul sau a devenit un simbol al batjocurii fata de oameni.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: „In timp ce la restul cetatenilor le-a fost interzis sa organizeze nunti, iata ca Chicu a organizat nunta feciorului sau, sfidand propria decizie luata de Comisia Exceptionala pe care el o conduce.”
Deputatul Radu Marian sustine ca a primit si un mesaj de la un invitat la nunta, care i-ar fi povestit cum a fost organizata petrecerea.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: „La nunta au fost 8 mese, cate 8 persoane la masa. La masa domnului premier au fost 6 persoane. Doua nu au venit, probabil a fost Dodon cu Galina. Pe la 21:30, cand s-a facut video cu dansul mirilor care toata tara l-a vazut, s-au vazut jurnalistii si domnul premier s-a enervat si le-a spus organizatorilor sa se grabeasca, pana la 23.”
Pe fiecare dintre cei trei colaci adusi in fata executivului, au pus cate un mesaj adresat premierului.
„In asa mod speram ca domnul Chicu sa atraga atentia la asemenea lucruri, nu nunti, nu cumetrii, nu organizari de mese mari sau mici. Dorim sa nu fie socru mare, ci un pim-ministru mare, dar el asta nu poate fi.”
Radu Marian a incercat sa duca colacul in cladirea executivului, acesta insa nu a fost lasat sa intre.
Deputatul a lasat colacul la intrarea in institutie, iar paza a spus ca nu-l va lua de acolo.
„- De ce nu ati permis domnului deputat sa intre cu colacul?
- Noi domnului deputat i-am permis sa intre, are dreptul de a intra cand doreste. Colacul, noi nu stim de unde a fost luat si nu permitem cu produse alimentare necontrolate sa intre cineva in guvern.
- Ce o sa faceti cu acest colac?
- Nu o sa facem nimic, nu luam colacul.”
Intre timp, tinerii au mers la alta intrare in cladire.
Cei din serviciul de paza le-au sugerat sa-i transmita premierului colacul prin posta pentru ca.... e pandemie. In tot acest timp, angajatii guvernului filmau pe la ferestre tot ce se intampla afara. Consilierul prim-ministrului nu ne-a raspuns la telefon pentru o reactie.

