Deputatii comunisti, care de aproape o luna refuza sa participe la sedintele legislativului, si-au ridicat salariile cu inima impacata. E adevarat ca un pic mai mici decat de obicei, dar mult mai mari decat ale bugetarilor simpli.
Deputatii comunisti boicoteaza sedintele Parlamentului de mai bine de o luna. Chiar si asa, nu s-au gandit sa renunte la salariu. Comunistii spun ca au agumente serioase sa-si ridice banii munciti in sudoarea fruntii. Potrivit deputatului comunist, Iurie Munteanu, munca unui deputat nu se rezuma doar la sedintele Parlamentului.
Potrivit legii salariul unui deputat este de 7100 de lei. La acesti bani se adauga o diurna de 50 de lei pe zi, adica inca aproape o mie de lei pe luna, plus diferite sporuri pentru grad stiintific, de exemplu, sau inca 20 la suta din salariul de baza pentru protejarea secretului de stat. Legea despre salariile deputatilor prevede ca retributiile nu pot fi micsorate, indiferent daca Parlamentarul nu vine la sedinte ori uita sa se intalneasca cu alegatorii. Contabilitatea ii poate taxa pe deputatii chiulangii doar luandu-le diurnele. Si deputatii din alianta au luat luna aceasta salarii mai mici. Si asta pentru ca, din cauza lipsei de cvorum, deputatii au avut mai putine sedinte.


