Au fost proteste astazi in toata tara la sediile partidului Socialistilor. Simpatizantii lui Ilan Sor au iesit in strada sa ceara pensii mai mari. Deputatii PSRM spun ca toti batranii au fost platiti si transportati organizat ca sa faca zarva.
Manifestantii au strigat lozinci la sediile PSRM din mai multe orase din tara. In Chisinau, multimea a umplut trotuarul din fata cladirii socialistilor, cerand guvernarii sa se trezesca.
“Cerem ca toti oamenii astia de la conducere sa aiba grija de popor. Sa nu fie asa preturi si tarifuri care trebuie revizuite.”
Asemenea grupuri au manifestat in mai multe locatii.
“Ei iau milioane, dar noua ne dau banuti ca sa ne inchida ochii. Ce inseamna asta? De doua ori pe an vor ridica pensia. 3 procente. Asta e pensie? Nu le e rusine?”
“Deputatii si asa cu salarii mari si le-au crescut cu inca patru mii de lei. Pensionarilor - cu 3%. Spuneti-ne, unde e dreptatea?”
La unele sedii, reprezentantii PSRM au iesit sa dea explicatii.
“Ei tipa ca pensiile sunt mici. Da, asa e. Dar ele sunt indexate de doua ori pe an, primesc cate 700 de lei ajutor de Craciun si Paste. Asta e rau? Cine mai face asta? Socialistii sunt rai, dar cine sunt mai buni astazi?”
Cei din conducerea PSRM sustin ca manifestatiile au fost organizate si platite.
Grigore NOVAC, DEPUTAT PSRM: “O buna parte din ei sunt manipulati cu nerusinare de politicienii fugari, care au fugit, i-au lasat in voia sortii, mai intai i-au furat. “
Marina TAUBER, DEPUTAT PARTIDUL SOR: “Domnul Novac trebuie sa explice batranilor de ce ei merita doar 2 lei pe zi ca idnemnizatie unica care a fost stabilita de seful lui de partid – Igor Dodon.”
De curand, autoritatile au promis indexarea de doua ori pe an a pensiei, la initiativa presedintelui Igor Dodon. Deputatii PAS si PPDA au realizat insa ca aceasta indexare ar fi o amageala. Ei sustin ca, in loc sa ajusteze veniturile in baza mediei inflatiei pe ultimii trei ani, guvernarea, de fapt, planuieste sa ia in calcul doar inflatia pe ultimele 6 luni, iar acest lucru ar face cresterea veniturilor nesemnificativa. Presedintia nu a comentat.

