Nivelul popularitatii presedintelui american Barack Obama a ramas in aceasta saptamana la peste 50%, potrivit unui sondaj CNN publicat duminica, in pofida celor trei polemici in care este implicata administratia sa, relateaza AFP, conform Mediafax.

Aproximativ 53% dintre americani aproba activitatea sefului statului, in timp ce 45% o dezaproba, releva studiul realizat de CNN si Institutul ORC vineri si sambata, dupa o saptamana politica monopolizata de o serie de controverse ce au declansat furia republicanilor.
Un proiect de lege privind protejarea surselor jurnalistilor a fost "dezgropat", in urma indignarii provocate de dezvaluirea procurarii unor registre telefonice ale Associated Press (AP) de catre Departamentul de Justitie.
De asemenea, au inceput sa "cada capete" in administratia fiscala, care a recunoscut ca a supus zeci de grupuri conservatoare unor proceduri administrative extrem de dure si "nepotrivite".
Totodata atentatul comis la Benghazi (Libia) in septembrie a ramas de actualitate, Casa Alba publicand, in urma unor presiuni, aproximativ 100 de pagini de e-mailuri interne cu scopul de respinge acuzatii de manipulare.
La inceputul lui aprilie, acelasi sondaj ii acorda presedintelui o cota statistic echivalenta de 51%.
Aproape 61% dintre persoanele intervievate apreciaza ca declaratiile lui Barack Obama in legatura cu scandalul privind fiscul au fost "majoritatea adevarate" sau "in totalitate adevarate", in timp ce 54% considera ca alesii republicani au "reactionat in mod nepotrivit" fata de dezvaluiri.
"Americanii au o mare incredere in presedinte", a comentat duminica pentru CNN Dan Pfeiffer, un consilier de rang inalt la Casa Alba.
"Problema republicanilor este daca vor coopera cu presedintele" in dosarele legislative importante din acest an, si anume reformarea imigratiei si bugetul federal, a adaugat acesta.