Presedintele Traian Basescu a declarat luni dupa-amiaza, raspunzand la o intrebare, ca spera ca situatia politica din Republica Moldova sa nu degenereze, pentru a nu afecta semnarea Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeana, scrie DIGI24.

Intrebat cum vede parcursul european al Republicii Moldova, in cazul in care motiunea impotriva Guvernului, care va fi discutata marti in Parlamentul de la Chisinau, va fi adoptata, presedintele Traian Basescu a declarat ca spera ca „Moldova sa nu rateze”.

Sper din tot sufletul ca Alianta pentru Europa sa ramana in picioare, pentru ca este este esential ca, la Vilnius, la intalnirea Parteneriatului Estic, Moldova sa fie teafara si sa se poata parafa Acordul de liber schimb intre Uniunea Europeana si Moldova”, a declarat presedintele Traian Basescu.

O intrare intr-un derapaj politic ar face rau, nu spun neaparat politicienilor, dar cetatenilor Republicii Moldova le-ar face foarte mult rau. Sper din tot sufletul ca Moldova sa nu rateze maine”, a declarat seful statului.

Tensiunea in randul partidelor aliantei proeuropene aflate la guvernare la Chisinau s- acceptuat lunea trecuta, cand liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, presedinte al Parlamentului, a cerut demisia premierului Vlad Filat, considerand ca guvernul se confrunta cu o grava criza de credibilitate”. Acesta a dat vina pe Vlad Filat pentru criza in care se afla Alianta pentru Integrare Europeana si a amenintat ca grupul parlamentar al partidului sau va initia o motiune de cenzura.

Formatiunile membre ale coalitiei de guvernamant din Republica Moldova nu au reusit sa ajunga la o intelegere pana azi, cand expira termenul negocierilor la nivelul de lideri de partid.

Astfel, soarta Executivului se va decide azi, 5 martie, in Parlament, cand urmeaza sa fie dezbatuta motiunea de cenzura inaintata activitatii Guvernului de catre opozitia comunista.

Criza din coalitia de guvernare survine dupa incidentul din Padurea Domneasca, demisia Procurorului General, dar si interceptarile telefonice trimise institutiilor media.

Pentru ca Guvernul sa fie demis, documentul comunistilor trebuie sa fie votat de 51 deputati. PCRM detine 34 mandate in Parlament, PD - 15, PL - 12, PLDM - 31, deputati neafiliati - 9.