Siria este gata sa nimiceasca armele chimice timp de un an, numai daca Statele Unite vor suporta cheltuielile. Asta a declarat presedintele sirian intr-un interviu acordat unei televiziuni americane. Mai mult, Bashar al Assad continua sa nege ca armata sa a omorat peste o mie de oameni cu gaz sarin, in luna august.

Intr-un interviu pentru FoxNews, presedintele Siriei, Bashar al Assad, continua sa sustina ca atacul cu arme chimice de pe 21 august a fost realizat de rebeli si nu de trupele sale. Totusi, el nu neaga ca detine arme chimice si spune ca are nevoie de un an pentru a nimici tot arsenalul.

Basar Al Assad a mai anuntat ca este gata sa distruga toata cantitatea daca Statele Unite vor suporta costurile – in jur de  un miliard de dolari.

Deocamdata Casa Alba nu a avut o reactie la aceasta propunere. Sambata trecuta, Statele Unite si Rusia au ajuns la un acord in privinta planului de plasare sub control international a arsenalului chimic sirian.

Regimul de la Damasc are la dispozitie o saptamana pentru prezentarea listei cu arme neconvetionale. In caz contrar, Statele Unite si Rusia sunt de acord cu adoptarea unei rezolutii ONU care prevede recurgerea la forta in Siria.