Astazi, in cadrul sedintei Parlamentului, Blocul Comunistilor si Socialistilor au depus o motiune simpla impotriva ministerului Finantelor. Despre asta, a anuntat deputatul BCS, Petru Burduja. 

„Constatam cu regret si alarmare ca populatia Republicii Moldova devine in pasi galopanti mai saraca, iar ministerul Finantelor in frunte cu Budianschi nu a intreprins nicio masura pentru depasirea crizei. Incepand cu ultimul trimestru al anului 2021 rata inflatiei este in continua crestere, inregistrand la data de azi cifra de 27%, cea mai inalta de fapt din Europa si din regiune. Cu titlu de comparatie la momentul investirii in functie a actualului ministru al Finantelor rata inflatiei a consituit 4,64%. Concomitent, rata de baza aplicata la principalele operatiune a politicilor monetara pe termen scurt, inclusiv rata dobanzii la creditele pentru agentii economici si persoanele fizice, a inregistrat o ascensiune de la 3,65, in 30 iulie 2021 pana la 18,5% la momentul actual. Avem si preturi majorate”, a declarat deputatul BCS, Petru Burduja, de la tribuna Parlamentului. 

Contactati de PRO TV, reprezentantii ministerului Finantelor ne-au spus ca vor reveni cu o reactie. 

Saptamana trecuta, BCS a depus o motiune simpla si impotriva ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.