Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a revizuit in scadere prognoza de crestere economica pentru Moldova in 2013. Daca la inceputul acestui an prognoza era de 3%, acum aceasta este de 2,5%.
Analistii institutiei afirma ca, in principal, cresterea economica va fi determinata de sporirea remitentelor si de o eventuala perspectiva de majorare a exporturilor, urmare a dinamizarii cererii interne in unele tari partenere comerciale din UE.
BERD a revazut prognoza si pentru alte tari din regiune. De exemplu, pentru Ucraina prognoza a fost redusa cu 1,5 puncte procentuale fata de cea facuta la inceputul anului 2013 si aceasta presupune un regres de minus 0,5%.
Pentru Federatia Rusa noua prognoza este 1,8%, fata de 3,5% la inceputul anului. Pentru Romania BERD a mentinut prognoza la acelasi nivel de 1,4%.
Ministerul Economiei al Republicii Moldova prevede o crestere economica de 3,5% pentru 2013. La finele lunii aprilie, Institutul de Economie, Finante si Statistica prognoza o crestere economica de 2-5%.
Aceasta ipoteza, potrivit institutului, se bazeaza pe o stabilizare a economiei UE, in special, in a doua jumatate a anului, pe evolutii relativ favorabile la preturile internationale la gaze si produse minerale, precum si pe o posibila reabilitare, fie si partiala a sectorului agrar.


