Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectelor strategice de modernizare. Investițiile vor viza în special infrastructura rutieră și feroviară, securitatea energetică și modernizarea serviciilor publice.

Subiectul a fost discutat astăzi, la Antalya, în Turcia, de premierul Vasile Tofan și președinta BERD, Odile Renaud-Basso. Întrevederea a avut loc în marja Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP31).

Interconectarea energetică și modernizarea sistemelor de termoficare

În cadrul discuțiilor, premierul a apreciat sprijinul oferit de BERD pentru modernizarea Republicii Moldova și a subliniat necesitatea accelerării proiectelor aflate în desfășurare.

Printre investițiile considerate prioritare se numără interconectarea energetică cu România, modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți, dar și dezvoltarea infrastructurii de irigații.

Oficialii au discutat și despre modernizarea infrastructurii rutiere și feroviare, precum și despre proiectele menite să sporească securitatea și eficiența energetică a țării.

Peste 3,3 miliarde de euro investite în Moldova din 1992

Cooperarea dintre Republica Moldova și BERD vizează și modernizarea serviciilor publice, susținerea mediului de afaceri și atragerea investițiilor private, pentru creșterea competitivității economiei și crearea unor noi oportunități de dezvoltare.

BERD este unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Din 1992 și până în prezent, instituția a finanțat 201 proiecte în țara noastră, cu investiții totale de peste 3,3 miliarde de euro.

În prezent, portofoliul BERD în Republica Moldova include 73 de operațiuni active, cu o valoare totală de aproximativ 1,46 miliarde de euro.