Patru partide, dintre care trei fac parte din blocul „Victorie”, condus de la distanță de fugarul Ilan Șor, nu vor putea participa la alegerile parlamentare din toamnă. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Electorală Centrală, care a modificat lista formațiunilor eligibile pentru scrutin. Potrivit vicepreședintelui CEC, partidele vizate nu au prezentat toate actele necesare la Agenția Servicii Publice, așa cum prevede legea.

Potrivit deciziei aprobate de CEC la ședința din 3 august, Partidul Agrar din Moldova, Partidul Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei, Partidul Politic „ŞANSĂ”, dar și Partidul Politic „VICTORIE” au fost excluse din lista formațiunilor care pot participa la alegerile parlamentare din acest an.

Pavel POSTICĂ, VICEPREȘEDINTE CEC: „S-a constatat că aceste 4 partide politice nu au depus setul conform regulamentului, adică nu au prezentat volumul deplin de informație privind componența numerică și nominală a membrilor organelor de conducere a partidelor politice. Respectiv, aceste 4 partide nu sunt în drept să participe la alegerile în conformitate cu informația care a fost remisă actualizat de către ASP.”

Reprezentanții pardidelor politice excluse din lista pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie nu au comentat deocamdată hotărârea, precizând că vor reveni ulterior cu o reacție. Decizia Comisiei Electorale Centrale poate fi contestată la Curtea de Apel centru în decurs de 3 zile, începând cu ziua de astăzi. În listă au rămas 35 de partide care sunt în drept să participe la parlamentarele din toamnă.

Blocul Victoria a depus actele pentru înregistrare pe 14 iulie, dar Comisia Electorală a respins înregistrarea acestuia. Blocul politic a fost creat în aprilie 2024, și din el fac parte partidele „Renaștere”, „Șansă”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” și „Victorie” – formațiuni afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare. Toate aceste partide sunt implicate în litigii aflate pe rol în instanțele de judecată, privind fie limitarea activității, fie dizolvarea acestora. Despre formarea blocului a anunțat de la Moscova Șor. Pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus în lista de sancțiuni blocul Victoria, dar și mai mulți politicieni și entități din Moldova, apropiați lui Ilan Șor. Decizia a fost aprobată de miniștrii de externe ai Uniunii Europene, considerându-i pe cei vizați responsabili de acțiuni menite să destabilizeze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.