Guvernul a aprobat astăzi proiectul bugetului de stat pentru 2026, care vine cu un deficit record practic, potrivit experțiilor, de aproape 21 de miliarde de lei. Premierul pare optimist și spune că este un deficit „sănătos”, generat de investițiile planificate. De altfel, pentru bugetul de anul viitor, autoritățile își propun o creștere a investițiilor capitale cu peste 50 la sută și o reducere a cheltuielilor pentru consum. În acest sens, în următorul sezon rece s-ar putea renunța la compensații la căldură. Între timp, responsabilii promit o majorare a salariului minim cu 15 la sută.

Alexandru MUNTEANU, PREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: „Pentru prima dată în istorie cred, investițiile capitale cresc cu 55%. Avem o alocație de până la 3 miliarde de lei dedicată investițiilor. Cu siguranță am vrea să facem și alte lucruri, să mărim salariile și pensiile, dar vom face acest lucru în mod prudent.”

De asemenea, vor fi majorate investițiile în programe de sprijin pentru antreprenori și vor fi realizate investiții în infrastructură și drumuri, creșe, alimentație și reparații de grădinițe.

În același timp, premierul anunță că bugetul pentru 2026 aprobat în ședința extraordinară a Guvernului prevede majorarea salariului minim cu 15 la sută.

Alexandru MUNTEANU, PREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: „Salariul minim va crește de la 5.500 lei la 6.300 lei, iar valoarea de referință se mărește de la 2.200 lei la 2.400 lei. Deci, de această creștere vor beneficia oamenii cu venituri mici.”

Pensiile și alte prestații sociale ar putea fi indexate cu 6,8% (pe ecran), potrivit proiectului bugetului pentru 2026. Iar indemnizația unică la naștere va crește cu 800 de lei, ajungând la 21 886 de lei.

Deficitul bugetar va fi mai mare decât cel din 2025, iar experții vorbesc despre o cifră practic record.

Alexandru MUNTEANU, PREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: „Deficitul este mai mare, dar este un deficit în mare măsură generat de investițiile programate. Într-un sens, e un deficit mult mai sănătos decmizăm costurile.”

Andrian GAVRILIȚĂ, MINISTRUL FINANȚELOR: „Nu este un deficit care mă mulțumește, el mai mult un argument pentru toți că este o perioadă responsabilă. Deficitul în sine nu este o problemă, dacă am avea un cost de finanțare redus.”

O reducere a cheltuielilor pentru consum ar putea veni și cu renunțarea la anumite ajutoare pentru cetățeni, dă de înțeles ministrul finanțelor.

Andrian GAVRILIȚĂ, MINISTRUL FINANȚELOR: „Prioritatea principală pe partea de energie este să reducem facturile, consumul, risipa de energie. Și doi, majorarea veniturilor populației astfel încât să avem această tranziție de la compensații la economii reale și venituri mai mari.”

Expertul economic Marin Gospodarenco este de părere că bugetul aprobat azi de guvern este de fapt unul doar pe jumătate investițional.

Marin GOSPODARENCO, DIRECTOR GENERAL AL CENTRULUI ANALITIC ECONOMICA: „Într-adevăr, sumele pentru infrastructură, energie, dezvoltare regională și proiectele europene cresc semnificativ, problema este însă modul în care finanțat tot acest efort. Ca să putem realiza aceste investiții, statul cheltuie cu mult peste cât produce.”

Asta în condițiile în care pentru 2026 veniturile au fost estimate la peste 79 de miliarde, iar cheltuielile – 100 de miliarde.

Marin GOSPODARENCO, DIRECTOR GENERAL AL CENTRULUI ANALITIC ECONOMICA: „Veniturile cresc moderat, cu puțin peste 5%, în timp ce cheltuielile cresc cu 7%. Diferența de aproape 21 de miliarde se transformă într-un deficit uriaș de peste 5,5% din PIB. Este unul dintre cele mai ridicate deficite din ultimele decenii și depășește cu mult limita legală de 2,5, prevăzută de legea finanțelor publice.”

Analistul spune că în asemenea condiții. statul va fi nevoit să acopere această diferență prin împrumuturi, ceea ce va duce la creșterea datoriei de stat.

Marin GOSPODARENCO, DIRECTOR GENERAL AL CENTRULUI ANALITIC ECONOMICA: „Nu poți să cheltui mai mult decât produci.
- Adevărata provocare nu este să facem investiții în 2026, ci să demonstrăm că putem să le finanțăm sustenabil după 2027 fără să împovărăm excesiv generațiile viitoare.”

Pentru anul 2026, deficitul bugetar va fi cu aproape 13% mai mare decât în 2025, ajungând la 21 de miliarde de lei.