Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, intors aseara de la Moscova, spune ca deocamdata nu exista semnale ca importul de vin moldovenesc in Rusia ar putea fi stopat. Declaratia vine dupa ce ieri seful Agentiei Rospotrebnadzor, Ghenadii Oniscenko, a anuntat ca Moldova risca un nou embargo, ca in 2006, daca va mai fi gasit un lot cu bauturi alcoolice necalitative.

Ieri Oniscenco a declarat ca intr-un lot de 24 de mii de sticle de divin a fost gasita in exces o substanta chimica folosita la producerea plasticului. Si asta din cauza ca alcoolul a fost pastrat in astfel de recipiente.

Ministrul Agriculturii spune ca firma respectiva a fost avertizata, iar ministerul a deschis o ancheta in acest caz.

Serviciul sanitar rusesc a declarat ca in ultimul timp au fost intoarse in Moldova patru loturi de vin, adica peste 28 de mii de litri, care nu ar fi avut calitatea cuvenita.