Partidul Liberal Democrat este campion la cheltuielile din aceasta campanie, cu circa 2,8 milioane de lei. Cei mai multi bani au fost donati de deputatul Ion Ionas. Acesta a varsat in caznaua formatiunii 800 de mii de lei, circa o treime din veniturile declarate de el la CEC.
In lista donatorilor figureaza si alti deputati liberal-democrati, dar si oameni de afaceri care au donat pana la 300 de mii de lei. Liderul partidului, Vlad Filat a contribuit cu 95 de mii de lei. Potrivit datelor Comisiei Electorale, PCRM a cheltuit pana acum peste 2 milioane de lei, fiind urmat de PD, cu 1,8 milioane. Exista si formatiuni politice care nu au cheltuit niciun banut.
Acum cateva zile echipe mixte ale Centrului Anticoruptie si Inspectoratului Fiscal au verificat rapoartele financiare prezentate de partide, dar nu au gasit nereguli. Controalele au inceput odata cu suspiciunile legate de donatorii care figureaza in listele prezentate de formatiuni la CEC.
Scandalul a pornit de la PCRM, cu sase donatori care ar fi acordat cate 250 de mii de lei, dar care nu aveau venituri declarate. Comunistii au negat insa faptul ca donatorii ar fi fictivi, afirmand ca au toate actele in regula.


