PAS a ales-o, dar mai trebuie să o aleagă și chișinăuienii. Candidatura Victoriei Belous la Primăria Capitalei a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale și a fost privită cu rezerve de analiștii politici. Aceștia spun că ministra Finanțelor are de recuperat la capitolul notorietate, iar măsurile fiscale nepopulare i-ar putea afecta șansele electorale. Unii văd însă în această campanie o rampă de lansare pentru Belous, în timp ce alții pun la îndoială decizia PAS și vorbesc despre posibile jocuri de culise în interiorul partidului.
Valeriu PAȘA, DIRECTOR EXECUTIV WATCHDOG.MD: „Am văzut reacțiile multor comentatori, în mare parte negative, pentru că aveau și aceștia o așteptare anumită ca să demonstreze că cei din PAS iau în serios aceste alegeri și chiar încearcă să identifice un candidat sau o candidată care sunt cu profilul potrivit. Dumneaei vine dintr-un domeniu care nu prea are cum să-i adauge popularitate, Ministerul responsabil de ridicarea taxelor, a fost anterior la Serviciul fiscal, la fel o instituție care nu se bucură de prea multă imagine favorabilă în societate.”
De aceeași părere este și analistul Ion Tabârță care pune sub semnul întrebării calculele politice făcute de partidul de guvernare înainte de a lua decizia de înaintare a candidaturii Victoriei Belous pentru primăria Chișinău.
Ion TABÂRȚĂ, ANALIST POLITIC: „Din punct de vedere al calculelor politice, doamna Belous pornește cu anumite dezavantaje. Primul dezavantaj, ea nu este un polician care să fie cunoscut la nivelul întregului municipiu Chișinău și nici la nivel național. Al doilea moment aici. Republica Moldova sau Guvernarea adoptă o nouă politică fiscală și, ca și orice reforme, reforma va avea mulți nemulțumiți. Ceea ce, desigur, iarăși o poate trage în jos pe doamna Belous ca și vot politic.”
Tabârță consideră că opoziția va pune pe seama Victoriei Belous efectele dureroase ale reformei fiscale. Un alt dezavantaj este că, Belous nu este cunoscută pentru capacitățile sale administrative. Și Valeriu Pașa vede o cursă dificilă pentru ministra Finanțelor. Acesta spune că prestațiile Victoriei Belous pe teme financiare nu sunt suficiente pentru o confruntare electorală.
Valeriu PAȘA, DIRECTOR EXECUTIV WATCHDOG.MD: „Și nici nu cred că are încă cel puțin profilul acelui politician care să acumuleze voturi. Intuitiv, eu cred că putem să vorbim chiar despre faptul că se joacă locul 2 la alegeri.”
Scopul PAS cu această candidatură nu este clar deocamdată. Ion Tabârță consideră că partidul ar putea încerca să transforme un ministru puțin cunoscut într-un politician cu notorietate națională. În schimb, Valeriu Pașa crede că în interiorul PAS ar exista grupuri care nu și-ar dori apariția unor noi lideri.
Valeriu PAȘA, DIRECTOR EXECUTIV WATCHDOG.MD: „Presupunerea mea este că sunt mai curând niște jocuri interne în partid unde o anumită gardă veche încearcă să facă tot posibilul ca să nu răsară în partid lideri noi.”
Ion TABÂRȚĂ, ANALIST POLITIC: „Ei au nevoie de politiceni cu notaritate, politiceni de calibru național. Practic, la ei acum, în afară de doamna președinte, Maia Sandu și poate 2-3 persoane, ei nu au astfel de policieni. Deocamdată nici doamna Belous nu este.”
Fostul premier Ion Sturza o descrie pe Victoria Belous drept o luptătoare loială partidului și spune că nu crede că ar fi un primar rău. Într-un mesaj cu accente ironice, acesta remarcă însă că lupta electorală va fi dificilă, iar șansele candidatei de a câștiga sunt reduse.
Ion STURZA, FOST PREMIER: „Primarul nu-i numit de partid. El trebuie să câștige votul cetățenilor cetății. Aici apar problemele. De la un om puțin cunoscut de la Finanțe până la primăria unui oraș mare e un drum lung. E nevoie de ceva mai mult: carismă, notorietate, profil de politician.”

