Intr-un comunicat emis astazi de PDM, se spune ca " aflat intr-o vizita de lucru la Strasbourg", Vlad Plahotniuc a avut o intrevedere cu Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, scrie zdg.md

În cadrul acesteia, ar fi fost abordate teme precum cooperarea Consiliului Europei cu R. Moldova, reformele realizate în 2016 si 2017 în sfera administratiei publice centrale si a functionarii justitiei si evolutiile din dosarul transnistrean, scrie zdg.md

Pe de alta parte, contactati de ZdG, reprezentanti ai Serviciului de presa al Consiliului Europei au precizat ca Jagland a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe, care a fost însotit de Ministrul Justitiei si Vlad Plahotniuc, iar reuniunea a vizat recomandarile Comisiei de la Venetia, Planul de actiuni al Consiliului Europei si hotarârile CEDO.

Totodata, întrebat daca mai considera ca R. Moldova este un stat capturat de oligarhi, asa cum afirma anterior, Thorbjørn Jagland mentioneaza ca e de parere ca „s-au înregistrat progrese în lupta împotriva coruptiei si ca trebuie sa se faca mai mult, în cooperare cu Consiliul Europei”.