Dupa zeci de amanari, Curtea de Apel Cahul a pus pauza in dosarul lui Ilan Sor. Judecatorii au suspendat examinarea cauzei pana cand Curtea Constitutionala se va expune asupra exceptiei de neconstitutionalitate, inaintata de avocatii lui Sor care au cerut recuzarea unui judecator. De cand a ajuns la Cahul, dosarul in care Sor este acuzat de frauda bancara, a batut pasul pe loc.
Astazi, la Curtea de Apel Cahul urma sa aiba loc o noua sedinta in dosarul lui Ilan Sor. Aceasta insa a fost amanata, examinarea dosarului fiind suspendata. Avocatul lui Sor a refuzat sa discute cu noi la telefon, dar intr-un mesaj ne-a spus ca este vorba despre neclaritati privind procedura de examinare a cererii de recuzare.
Aureliu COLENCO, AVOCATUL LUI ILAN SOR: “Sub aspectul neclaritatii si imprevizibilitatii art.35, in context cu practica precedenta de interpretare a acestei norme de complete care judeca dosarul penal si reiesind din faptul ca exista mai multe chestiuni care trebuie elucidate la examinarea cererii de recuzare, chestiuni care nu vor putea fi elucidate altfel decat cu participarea judecatorilor a caror recuzare a fost propusa, este evident cazul existentei incertitudinii privind constitutionalitatea normei ce urmeaza a fi aplicata la solutionarea unei cauze aflate pe rolul instantei de judecata.”
Pe data de 1 septembrie, avocatii lui Ilan Sor au inaintat o cerere prin care au solicitat ca dosarul penal sa fie stramutat de la Curtea de Apel Cahul, la o alta instanta. Insa magistratii de la CSJ au respins cererea ca fiind neintemeiata. Aparatorii lui Sor cer in continuare ca presedintele completului de judecata sa fie recuzat. Astfel, ei au depus o plangere la CSM si la Procuratura Generala. Totodata, cererea de demisie depusa de judecatoarea Nina Veleva, care a analizat dosarul lui Ilan Sor mai bine de doi ani, va fi examinata maine la sedinta Consiliului Superior al Magistraturii. Din 2018, de cand dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cahul, sedintele de judecata in cazul lui Sor au fost amanate de nenumarate ori, din diferite motive. Ilan Sor a fost condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare de prima instanta, fiind invinuit ca ar fi obtinut cinci miliarde de dolari de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spalat apoi prin firme off-shore. El se declara nevinovat. Sor a fugit din tara in luna iunie anul trecut si s-ar afla in Israel.

