Ministrul Educatiei, Igor Sarov, spune ca pentru demisie exista o legislatie. Asta, dupa ce Igor Dodon a reactionat la comentariile ministrului ca conducerea tarii nu respecta regulile sanitare si efectueaza vizite in toata tara si a zis ca Sarov ar putea fi demis.
Intrebat de Pro TV cum comenteaza faptul ca Igor Dodon ar putea sa-l demita, Igor Sarov sustine ca pentru demitere exista legislatie, iar guvernul nu comenteaza declaratiile politicienilor care sunt lansati in campanii electorale.
Totodata, ministrul Educatiei a subliniat ca revolta sa este mare ca prin comportamente gresite se dau exemple gresite copiilor: "Unii vad aceasta pandemie o oportunitate de a face politica, dar nu vad oportunitatea de a face politica a unei conlucrari intre noi toti cei de la varf pana la nivel de raion. Prin mesajul meu, n-am facut altceva decat sa dau un semnal de alarma firesc care cheama la protejarea copiilor si ma bucur ca am fost auzit".
Tot aici, Sarov a adaugat: "Pentru mine e limpede ca doar in minti bolnave poti sa comentezi ca e bine sa pui copiii in primejdie, in loc sa-i protejezi. Imi doresc foarte mult sa aud de la toti demnitarii de stat cuvinte despre importanta respectarii regulilor".
Acum o saptamana, ministrul Educatiei s-a dat cu parerea, spunand ca vizitele lui Igor Dodon in scoli, fara ca acesta sa aiba masca pe fata, sunt o insulta la adresa profesorilor, parintilor si elevilor, care sunt obligati sa o poarte. Igor Sarov condamna si folosirea institutiilor de invatamant in campania electorala. In replica presedintia sustine ca Dodon si-a scos masca pentru ca era o situatie... exceptionala.

