Comisia Electorala Centrala a obligat partidul Renastere sa elimine materiale publicitare, distribuite in ultima perioada, in spatiul public. Decizia vine in urma unor sesizari depuse de subdiviziunile Inspectoratului General al Politiei privind pretinse actiuni ilicite ale partidului referitoare la amplasarea corturilor si distribuirea unor pliante.
Potrivit acestora, partidul Renastere pe parcursul lunii iulie a amplasat in mai multe localitati din Republica Moldova corturi, unde au fost distribuite si pliante informative. De asemenea, in sesizari se arata ca in corturi reprezentantii partidului colectau semnaturi pentru a declara neconstitutional si nepopular un alt partid politic.
Fiind examinate sesizarile, CEC a constatat ca pliantele distribuite de partidul Renastere nu contin elementele de identificare indicate in Legea cu privire la publicitate si a obligat formatiunea politica sa elimine materialele publicitare din spatiul public in termen de trei zile de la data adoptarii hotararii CEC.
Totodata, hotararea CEC va fi remisa inspectoratelor de politie pentru a fi examinata oportunitatea initierii procesului contraventional, precum si Centrului National pentru Protectia Datelor cu Caracter Personal in vederea examinarii legalitatii prelucrarii de catre partid a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice.
Pe 4 august, la Balti, un cort instalat de partidul Renastere, care colecta semnaturi impotriva PAS, a fost confiscat de politisti. Unul dintre activistii formatiunii s-a impotrivit si le-a cerut socoteala politistilor. Prin urmare, acesta a fost urcat cu forta in masina politiei.
Expertii afirma ca in spatele partidului Renasterii ar sta Ilan Sor si partenerii sai de la Kremlin. Astfel, formatiunea, care nu era pana acum in vizorul public, poate fi folosita de Federatia Rusa pentru a atrage electoratul de stanga, scopul fiind preluarea puterii politice la Chisinau dupa urmatoarele alegeri parlamentare, spun analistii.
Partidul Renastere a fost constituit in 2012 la initiativa unui grup de deputati comunisti Vadim Misin, Oleg Babenco si Tatiana Botnariuc, care au parasit fractiunea parlamentara a PCRM. Formatiunea politica este condusa de Serghei Misin, fiul lui Vadim Misin. Primii care au aderat la acest partid luna trecuta au fost ex-socialistii Irina Lozovan si Alexandr Nesterovski, apoi au urmat Vasile Bolea si Alexandr Suhodolski. Cei din urma au mers mai intai in Israel unde s-au intalnit cu Ilan Sor, condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare in dosarul furtului miliardului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


