Cazul Usatai nu este singurul, CNA are mai multe procese pe rol care vizeaza exponenti ai diferitelor partide. Cel putin asta sustine directorul CNA, Viorel Chetraru.
Referitor la cazul ministrului sanatatii, Andrei Usatai, Chetraru recunoaste ca acesta nu a adus un plusvaloare institutiei. „Cazul respectiv sigur ca nu este cazul care ne-a adus plusvaloare la imaginea institutiei. Este un caz care stirbeste mult din credibilitatea institutiei, din simplul motiv ca a fost aceasta coincidenta. Ce trebuia sa facem? Sa astepte cand afara va fi primavara si va fi soare, iar relatiile dintre politicieni vor fi unele favorabile, pentru a demara o procedura penala? Sigur ca nu este corect”, a specificat Viorel Chetraru.
Mai mult, directorul CNA sustine ca institutia are mai multe procese penale pe rol care vizeaza exponenti ai diferitor partide. “Pentru moment in procedura noastra sunt sase proceduri penale care vizeaza persoane de acest fel. Probabil, acest caz a trezit un interes public mai sporit. Imi este greu sa imi explic de ce anume acest caz a trezit interesul”, a conchis Chetraru.


