Fostul deputat al Platformei DA, Chiril Motpan, spune ca Republica Moldova a trecut testul zilei de 9 mai, o zi in care tentatiile de destabilizare a tarii din interior au esuat. Acesta sustine ca fortele de ordine de la Chisinau si-au indeplinit cu succes misiunea.

„In pofida tuturor atrocitatilor vremurilor pe care le traim in ultimele doua luni,  R. Moldova a trecut testul zilei de 9 mai. Desi, opozitia pro-rusa a chemat la sfidarea restrictiilor ce vizeaza afisarea simbolurilor invaziei din Ucraina iar Ambasada Federatiei Ruse in R.Moldova ameninta ca  „miscarea spre pace” nu are nicio sansa, fortele de ordine de la Chisinau si-au indeplinit cu succes misiunea”, a scris Motpan pe facebook. 

Fostul deputat a mai scris ca platformele propagandistice de la Moscova care au indemnat la dezbinare si ura nu au putut prevala asupra profesionalismului si a pregatirii politistilor nostri care au luat toate masurile necesare pentru a asigura ordinea publica si desfasurarea pasnica a evenimentelor organizate de fortele pro-ruse. 

Pe 5 mai, fostul deputat al Platformei DA, Chiril Motpan, a spus ca exista o mare probabilitate ca pe 9 mai, agentii rusi, reprezentati de comunisti si socialisti, sa incerce sa repete scenariul care a fost lansat in Ucraina in 2014, cand fortele pro-ruse au iesit cu panglici bicolore la mitinguri cerand crearea asa-numitei Novorossiya. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.