O nouă întrevedere a reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol va avea loc joi, 24 septembrie, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. Discuțiile se vor desfășura în formatul „1+1”, în cadrul procesului de reglementare transnistreană. Informația a fost confirmată pentru PRO TV de către reprezentanții Biroului Politici de Reintegrare.

Delegația de la Chișinău va fi reprezentată de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care se va întâlni cu Vitali Ignatiev, reprezentantul Tiraspolului în procesul de negocieri și așa-numitul „ministru de externe” al regiunii transnistrene.

Potrivit Biroului, pe agenda reuniunii se află mai multe subiecte de interes pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Printre acestea se numără aspecte economice, Fondul de convergență, precum și respectarea drepturilor omului.

Întrevederea face parte din dialogul dintre Chișinău și Tiraspol privind soluționarea problemelor existente și avansarea procesului de reglementare transnistreană.

Runda anterioară discuții între Chișinău și Tiraspol

Ultima întrevedere în formatul „1+1” dintre reprezentanții politici de la Chișinău și Tiraspol a avut loc la 16 aprilie, la Tiraspol, și a durat aproximativ trei ore. Discuțiile s-au axat pe mai multe subiecte de interes pentru locuitorii ambelor maluri ale Nistrului, printre care predarea limbii române în școli, protecția mediului, libera circulație și respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

După reuniune, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a calificat discuțiile drept complicate, dar utile. De cealaltă parte, reprezentantul Tiraspolului, Vitali Ignatiev, a declarat că nu vede progrese în negocieri.