Legislativul a adoptat astazi un proiect de hotarare ce prevede lefuri mai mici pentru deputatii care lipsesc nemotivat de la sedinte. Cei vizati, deputatii PCRM, critica decizia, dar spun ca vor supravietui si cu bani mai putini.


Astfel, in conditiile in care salariul unui deputat este de 7 mii de lei, pentru trei absente nemotivate, el va primi 3.500 de lei. Iar daca va lipsi de 4 ori, alesii poporului vor ridica la sfarsit de luna doar 1.750 de lei. Cei la care se refera in primul rand hotararea de astazi sunt deputatii comunisti, care boicoteaza sedintele parlamentului. Ei spun ca decizia nu ii determina sa-si ocupe din nou fotoliile in legislativ.


Tot astazi, presedintele parlamentului, Marian Lupu, s-a referit si la masinile de serviciu folosite de deputatii care nu vin la sedinte.


In context, saptamana trecuta liberal-democratii au cerut demiterea vicepresedintelui parlamentului Artur Resetnicov pe motiv ca acesta nu isi indeplineste obligatiile, insa foloseste masina de serviciu.