Centrul National Anticoruptie a inregistrat sesizarea unui avocat care a cerut sa fie initiat un proces contraventional in privinta Veronicai Dragalin pentru ca ar fi favorizat un procuror din cadrul institutiei, care ar fi banuit de acte de coruptie. Sesizarea a fost depusa dupa aparitia in spatiul public a unor inregistrari in care Dragalin vorbeste cu subalternii sai. Sefa Procuraturii Anticoruptie nu a comentat deocamdata subiectul.
Avocatul ar fi depus sesizarea dupa ce in inregistrarea audio distribuita in spatiul public, Dragalin le-a spus subalternilor sai ca ar fi primit o scrisoare din partea directorului Agentiei Proprietatii Publice, Alexandru Musteata, in care acesta anunta ca un procuror ar fi fost implicat intr-o schema de coruptie. Sefa Procuraturii Anticoruptie a mentionat ca persoana vizata ar fi integra si ca ulterior Musteata si-ar fi cerut scuze si ar fi incercat sa retraga numele procurorului din scrisoare. Astazi, prim-ministrul Republicii Moldova a anuntat ca seful APP a depus cererea de demisie.
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:„Noi reorganizam APP-ul si respectiv domnul Musteata considera ca nu va putea sa faca fata noii reorganizari in cadrul institutiei. El, inainte sa apara aceste neitelegeri, a scris cerere si va pleca. Imediat de la sfarsitul lunii, ca si multi alti functionari.”
Nu am reusit astazi sa discutam cu Musteata pentru o reactie. Si nici Dragalin nu a comentat subiectul. Am transmis o solicitare la Procuratura Anticoruptie, insa deocamdata nu am primit un raspuns. Ieri, in spatiul public a fost distribuita o inregistrare audio, in care sefa procuraturii Anticoruptie spune subalternilor sai, despre care sustine ca sunt corupti, ca abia asteapta momentul in care va intra la ei in case cu mascatii.
„Si eu nu am rabdare sa intru personal cu echipe de mascati, la cineva in casa, la ora 6 dimineata, fata de copiii vostri, sotiile, sotii vostri, sa fiti arestati, incatusati si trimisi la inchisoare. Eu nu am rabdare sa se intample acest lucru. Eu personal o sa fiu acolo.”
Dragalin a confirmat autenticitatea inregistrarii, mentionand ca aceasta a fost facuta la o sedinta la care au participat doar angajatii institutiei pe care o conduce. Sefa Procuraturii Anticoruptie spune ca discursul sau a fost inregistrat ilegal.
Saptamana trecuta a fost facuta publica o plangere, care ar fi fost semnata de ofiterii CNA. Acestia o acuza pe Dragalin de intimidare. Sefa procuraturii Anticoruptie a declarat atunci ca i-a convocat pe procurorii si ofiterii CNA pentru a vorbi despre scurgerile de informatii pe canale anonime de Telegram, care afecteaza mersul urmaririi penale. Aceasta a negat ca ar fi intimidat ofiterii CNA, dar a recunoscut ca a avut o neintelegere cu directorul Centrului. Dragalin a mai declarat ca in cadrul Procuraturii Anticoruptie si in CNA sunt persoane corupte, interesate sa destabilizeze institutiile. Iulian Rusu nu a comentat subiectul.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

