Politia a sesizat Comisia Electorala Centrala din UTA Gagauzia, astazi dimineata, despre actiunile si incalcarile constatate in procesul electoral, admise de un partid SOR pe perioada campaniei electorale din regiune.

„Printre actiunile expuse in sesizare se numara coruperea alegatorilor, transportarea organizata contra plata a alegatorilor la sectiile de votare, plasarea afisajului electoral in locuri nepermise si achitarea mijloacelor banesti pentru acesta din surse financiare nedeclarate la CEC, precum si alte incalcari admise care sunt incompatibile cu un proces electoral democrat”, se arata in comunicatul emis de politie. 

Primeau 15 mii de lei pentru a convinge alegatorii sa voteze pentru candidatul partidului SOR la alegerile din Autonomia Gagauza. Ofiterii CNA, procurorii anticoruptie si politistii au efectuat duminca perchezitii in masinile si domiciile a 10 persoane care se ocupau de campania electorala a Evgheniei Gutul, candidat la functia de bascan al Autonomiei Gagauze din partea partidului SOR, dar si la oficiile fractiunii din Comrat si Vulcanesti.

S-a stabilit ca fiecare activist era remunerat cu 15 mii de lei, daca convingea un numar de 30 de alegatori sa voteze candidatul partidului SOR. Pe langa coruperea persoanelor care mergeau la vot, reprezentantii staff-ului electoral ar fi comis si alte incalcari: transportarea organizata contra plata a alegatorilor la sectiile de votare, plasarea afisajului electoral in locuri nepermise, precum si acceptarea unor mijloace banesti despre care se presupune ca au fost primite de la grupul criminal organizat si nu au fost declarate la CEC.

In urma perchezitiilor au fost ridicate liste si inscrisuri cu informatii despre mijloacele financiare oferite anumitor persoane. Responsabilii de la Centrul National Anticoruptie anunta ca pana acum nimeni nu a fost retinut. In urma descinderilor, reprezentantii partidului Sor au acuzat partidul de guvernamant de abuz.

Liderul partidului, Ilan Sor, a fost condamnat la inceputul lunii trecute la 15 ani de inchisoare de Curtea de Apel, fiind gasit vinovat de escrocherie si spalare de bani. Sor neaga acuzatiile, iar avocatii lui sustin ca vor contesta decizia la Curtea Suprema de Justitie. Ilan Sor a fugit din tara in 2019, dupa ce democratii au cedat puterea.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.