Compromisul gasit ieri intre Filat si Formuzal este valabil pentru elevii din toata tara, si nu numai din autonomia gagauza. Premierul a anuntat astazi ca toti elevii care au picat unul dintre examenele de bacalaureat vor fi admisi la colegii, urmand ca anul viitor sa sustina in mod repetat probele. Vlad Filat nu a precizat de ce aceasta exceptie se face doar in anul curent. La aceasta decizie s-a ajuns ieri, in timpul intrevederii dintre premier si bascanul gagauz. Autoritatile de la Comrat au anuntat ca diplomele de bacalaureat emise in regiune ar fi recunoscute in exterior.
Premierul a vorbit si despre refuzul conducerii autonomiei gagauze de a examina corespondenta venita de la Chisinau, pe motiv ca aceasta nu ar fi tradusa in limba rusa. Filat afirma ca nu are o solutie pentru aceasta problema, precizand ca legea va fi respectata.
Bascanul autonomiei a returnat in urma cu cateva zile o scrisoare la ministerul Dezvoltarii Regionale pe motiv ca aceasta nu era tradusa si in limba rusa. Mihail Formuzal a emis in urma cu o luna o dispozitie prin care sustine ca obliga institutiile centrale sa expedieze scrisorile si in limba rusa.


