Desi boicoteaza sedintele parlamentului, comunistii au inregistrat astazi doua proiecte de legi.

Prin cele doua proiecte, comunistii cer demisia guvernului si a presedintelui parlamentului, Marian Lupu.

Initiativele sunt semnate de toti cei 39 de parlamentari comunisti si au fost depuse de catre Grigore Petrenco. Acesta ne-a declarat ca, astfel, comunistii sunt consecventi in mesajul lor impotriva aliantei.

Initiativele PCRM nu vor avea, cel mai probabil, sanse de izbanda. Asta pentru ca decizia de a include proiectele  pe ordinea de zi a legislativului o ia presedintele parlamentului, a carui demisie este ceruta.

Comunistii boicoteaza din 15 ianuarie sedintele parlamentului si nu se prezinta nici la comisiile parlamentare. Ei considera ca parlamentul este ilegal si trebuie dizolvat, insa nu au cerut opinia Curtii Constitutionale pe marginea acestui lucru.